"Salut! Ştiai că azi e sfârşitul lumii"? "Cum, iar"? Conversaţiile de genul acesta au fost zilele trecute la fel de frecvente ca sfârşiturile lumii de până acum.
Le aşteptăm încă de pe la 950, când oamenii se pregăteau pentru indubitabilul sfârşit al lumii din anul 1000. În 968 era aproape clar că suntem condamnaţi - a fost eclipsă de soare. În 989 era deja certitudine - trecea cometa Halley.
Toţi s-au prins prin 993 că urmează finalul, când din Vezuviu au început să iasă flăcări. Ca în anul 1000 să rămână toţi cu buza umflată. A mai fost o sperietură şi prin 1033, dar nimic foarte rău nu s-a întâmplat.
Anul 2000 nu putea să vină nici el fără apocalipsele lui. Mai întâi pastorul care şi-a luat ţeapă sâmbăta trecută a anunţat-o în 1994. În 1999 nu a mai avut loc să se afirme de cei ce preziceau un sfârşit al lumii gen Terminator 2 din cauza virusului Y2K. Apocalipsa nu a venit în noaptea dintre 1999 - 2000, dar s-au găsit destui să spună că va veni în 2001, când va fi adevărata "cumpănă între milenii".
În fine, sâmbăta trecută, în loc să fim răpiţi în nori ca în Epistola sfântului Pavel, am profitat de vremea frumoasă pentru a face un grătar. Rămâne de văzut dacă după decembrie 2012 maiaşii vor mai fi percepuţi ca oameni de nădejde sau ca nişte flecari...
Ce ne facem însă după? Aşteptăm anul 3000? Ar fi păcat. Am rămâne fără subiecte de discutat, viaţa ar deveni mai anostă, presa n-ar mai avea ce să scrie.
Sigur, în următorul mileniu vor mai apărea profeţi ai Apocalipsei, dar poţi să-ţi pui bază în ei? Cel puţin la predicţii până acum au avut o rată de insucces de 100%.
Ideal ar fi să avem câte un sfârşit al lumii anual. Un fel de festivitate. Eventual îi punem şi o dată fixă, să avem timp să ne pregătim. Nu trebuie neglijat nici aspectul comercial, omul fiind mai dornic să cheltuie când este aproape sigur că nu mai are rost să
