„Când lumina se stinge”, se vede adevărata esenţă a fiinţelor umane, de „manechine”, de mecanisme dezarticulate, în spectacolul „Comedie neagră”, de Peter Shaffer, pus în scenă de Cosmin Alexandru Purice la Godot Café-Teatru.

Găselniţa de la care pleacă textul reputatului dramaturg englez (datând din 1965), ales de tânărul regizor pentru debutul său bucureştean, este una atât de simplă şi de evidentă, încât te întrebi cum de nu i-a mai venit şi altcuiva până acum. În esenţă, lucrurile stau altfel: un grup de personaje (în cele din urmă, şapte se vor perinda pe scenă) este surprins într-un apartament de o pană de curent.

Lumini şi umbre

Prin urmare, trebuie să meargă înainte şi să-şi dezvolte relaţiile reciproce aflându-se în cea mai mare parte a timpului într-o obscuritate deplină. Jocul „lumină sau întuneric” se joacă în spectacol astfel: cât personajele au lumină, pe scenă e întuneric; atunci când ele – cea mai mare parte a timplui – bâjbâie într-o beznă absolută, reflectoarele sunt date la maxim, iar scena e inundată de lumină; aşadar noi, spectatorii, suntem martori ai unor comportamente ridicole şi pantomime groteşti; când vreunul reuşeşte să aprindă vreun chibrit/brichetă/lanternă, clarobscurul e stăpân.

Acum, sigur că a vedea timp de o oră şi jumătate şapte oameni bâjbâind, mişcându-se haotic şi fugindu-le pământul de sub picioare (la propriu şi la figurat) este în sine un lucru amuzant, de un comic irepresibil, adecvat spaţiului de cafenea în care se joacă spectacolul. În plus, textul lui Shaffer abundă de încurcăturile specifice teatrului bulevardier.

Şapte personaje în căutarea unei lumânări

Pe capul personajului principal, un tânăr artist plastic aspirant (Brindsley Miller: Istvan Teglas), se află, pe rând şi împreună, o logodnică pe care nu o iubeşte (Carol Melkett: Alina Popescu), tatăl autoritar al acesteia (Marius Ch