Deloc avar cu superlativele, Ioan Buduca scrie despre (micro)romanul Opus Dei, de Constantin Virgil Negoiţă, că este, nici mai mult, nici mai puţin decât "genial". Eticheta nu este chiar o raritate în comentariile prietenului meu pe marginea cărţilor (e drept, nu foarte numeroase în ultimii ani) şi ea înnobilează creaţii literare despre care, astăzi, inclusiv cei care urmăresc atent fenomenul, abia îşi mai amintesc să fi apărut. Luând entuziasmul exegetului de la "Ziua" cu toată prudenţa necesară, cartea profesorului Negoiţă nu poate fi ignorată. Fie şi pentru simpla iluzie că ea ar fi în măsură să lumineze actualul sistem de valori al lui Ioan Buduca în domeniul literaturii.

Coleg de generaţie cu Dumitru }epeneag (au fost în aceeaşi clasă de liceu), Constantin Virgil Negoiţă s-a stabilit de mai multe decenii în Statele Unite ale Americii. Profesor de informatică la Colegiu Hunter, al celebrei City University of New York, a devenit celebru în mediile ştiinţifice internaţionale mai ales prin contribuţiile sale în domeniul matematicii fuzzy. Ulterior a extins logica "sistemelor vagi" la nivelul unor opere ficţionale, perfect adaptate "logicii postmoderne" în care trăim. În romanele lui Constantin Virgil Negoiţă principiul aristotelic al terţului exclus este abolit, limitele dintre adevăr şi fals, bine şi rău sunt variabile şi necontradictorii. Albul şi negrul nu există în stare pură, politicienii, mass-media şi instituţii mai mult sau mai puţin obscure întind perdele de fum sau proiectează iluzii de tip fata morgana pentru manipularea opiniei publice cu scopul obţinerii reacţiilor susceptibile să permită luarea unor decizii fără nicio legătură cu scopul lor enunţat oficial. Postmoder­nis­mul este un teritoriu al umbrelor chinezeşti în care totul pare clar, dar nimic nu este sigur. Criteriile morale şi axiologice şi-au pierdut (sunt pe cale să îşi piardă) t