Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia în cazul „Spiru Haret”, vineri

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 august 2009 ·

PROCES. La finalul câtorva ore de discuţii aprinse între reprezentanţii guvernului şi Ministerul Educaţiei, pe de-o parte, şi avocaţii Universităţii „Spiru Haret” (USH), de cealaltă parte, instanţa a decis, ieri, să amâne, până vineri, 14 august, pronunţarea unei decizii în procesul în care USH cere suspendarea hotărârii de guvern prin care instituţia nu mai poate organiza examenul de admitere.

Deşi avocaţii „Spiru Haret” au susţinut verbal şi printr-o serie de documente că Aurelian Bondrea e reprezentant legal recunoscut al instituţiei, nu de aceeaşi părere au fost cei din Ministerul Educaţiei, care au ridicat o serie de excepţii pe care instanţa le va soluţiona vineri.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un judecător a BLOCAT ordinul lui Trump de limitare a dobândirii cetățeniei prin naștere /Acțiunea este în contradicție cu decizia Curții Supreme

Gandul acum 16 minute
Un judecător federal a blocat joi, în pofida unei decizii a Curții Supreme de Justiție, ordinul emis de președintele Donald Trump prin care ar fi limitat dreptul la cetățenie al copiilor născuți în familii de imigranți aflați în ilegalitate. Judecăt

Parlamentul European respinge moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene

Ziua Constanta acum 6 ore
Cu 175 voturi pentru, 360 împotrivă și 18 abțineri, Parlamentul European a respins joi o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Parlamentul European a respins joi, 10 iulie, moțiunea de cenzură înaintată împotriva Comisiei Europene, condusă de Ursula

Tânără arestată preventiv la Timișoara pentru omor calificat, după ce şi-a abandonat copilul nou născut în toaletă, iar micuțul a decedat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O tânără de 31 de ani din Timişoara a fost arestată preventiv, după ce şi-a abandonat copilul în toaletă, imediat după ce l-a născut. Ajunşi la faţa locului, medicii au constat decesul bebeluşului. F

Doar doi elevi din mediul rural au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2025. Ce arată datele

HotNews acum 6 ore
În total, 85 de elevi au obținut medii de 10 la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestațiilor. Dintre ei, doar doi sunt din mediul rural – respectiv din județele Iași și Ilfov, scrie site-ul Edupedu. După rezolvarea contestațiilor, numărul med

Starmer şi Macron îndeamnă la creşterea presiunii asupra lui Putin prin noi sancțiuni pentru a obţine un armistiţiu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul britanic Keir Starmer şi preşedintele francez Emmanuel Macron au îndemnat joi la creşterea presiunii asupra preşedintelui rus Vladimir Putin prin noi sancţiuni, pentru a obţine un armi

Compania aeriană Blue Air a intrat în faliment

Ziua Constanta acum 5 ore
Compania aeriană low-cost Blue Air, deținută acum de stat și aflată până de curând în insolvență, a intrat în faliment. Instanța a dispus deschiderea procedurii falimentului față de compania Blue Air Aviation, informează Profit.ro. Decizia de a iniț

2026, desemnat ca „Anul Nadia Comăneci”. Nicușor Dan a semnat decretul

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 10 iulie 2025, președintele României Nicușor Dan a semnat un decret prin care desemnează anul 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”. Administrația prezidențială a anunțat astăzi, printr-un comunicat transmis că președintele României, Nicușor Dan, a

Video Unul dintre cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan a fost găsit în viață. Căutările continuă

Adevarul acum 4 ore
Unul dintre cei trei pui de urs rămași orfani în urma incidentului de pe Transfăgărășan a fost capturat în siguranță și urmează să fie dus la un centru de reabilitare. Căutările continuă pentru ceilalți doi pui.

Pompierii români intervin la stingerea unui alt incendiu în Franța

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii români, pre-poziționați în Franța, acționează cu toate mijloacele tehnice disponibile și personalul alocat, în două sectoare stabilite de omologii francezi, în apropierea orașului Argelès-sur-Mer. Incendiul se manifestă cu fum dens și foca

Nicușor Dan atacă la CCR legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie. Care sunt motivele invocate

HotNews acum 5 ore
Președintele invocă lipsa de claritate a termenelor de „legionar” și „fascist” și a noțiunii de „materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe” din conținutul legii, potrivit sesizării înainte joi către Curtea Constituțională publicată pe site

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/28°
vin.

18°/29°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/34°
Constanta
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

15°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°