Invitat de o televiziune de ştiri la o discuţie cu acute implicaţii sociale şi care „pe drum” s-a transformat într-o autentică dezbatere trecând peste limitele intenţionate de grila programului, am fost întâmpinat în salonul de primire a oaspeţilor de către o doamnă mai mult decât binevoitoare, o doamnă în plină maturitate a vârstei, pe chipul căreia se citea amarul sau,
mai elegant spus, gravitatea unei experienţe de viaţă tipică pentru cineva care a învăţat de foarte tânăr cât se trăieşte de greu şi chiar şi în ziua de azi.
În obligaţia de gazdă a doamnei se afla şi preocuparea pentru înfiriparea unui dialog prevenitor parcă faţă de subiectul emisiunii. Aşa a ajuns să facă o observaţie socială ce a devenit preocupantă pentru intervenţia mea în spaţiul intenţionatei dezbateri:
-,,Nu mai sunt bărbaţi (şi femei aş adăuga eu, acum) în stare să facă Istorie!’’
Dezbaterea a reuşit să facă frisonant acest adevăr – observaţie asupra înţelesului căruia vă propun şi eu, azi, să medităm.
Trăim toţi, trebuie să recunoaştem, sentimentul lipsei acestor Bărbaţi şi acestor Femei care, implicaţi în politică şi nerăbdători să ne cheme mereu la urne, nu ne lasă şi convingerea că sunt conştienţi şi că sunt şi în stare să dea piept nu numai cu participanţii la un scrutin, dar şi cu Istoria. Acest sentiment se amplifică, simt eu, şi sunt convins că nu e un sentiment singular, el este din ce în ce mai mult acut şi devine preocupant şi devine îngrijorător până la urmă şi el izvorăşte din lipsa deciziei majore şi programatice, din lipsa orgoliului presupus de cel sau de cei care-şi asumă decizia într-un sat, într-o comună, într-un târg, într-un judeţ, într-oţară întreagă, nu simţim, cum s-ar cuveni, sentimentul hotărârii celor care au avut şi au încă Puterea, experimentând pe pielea noastră, pe seama unui sat, a unei comune, a unui târg, a unui judeţ, a unei ţ
