Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bazinul Olimpic din Severin, nefuncţional

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 februarie 2010 ·

Clădirea Bazinului Olimpic din Drobeta Turnu Severin este aproape în paragină, iar din vara anului trecut nu mai este folosită, reprezentând un pericol pentru sportivii care se antrenau aici.

Inaugurat în august 1989, bazinul olimpic a devenit nefuncţional vara trecută, dar noul director al CSM Drobeta Turnu Severin, Gabriel Răveanu, speră ca lucrările de reabilitare să fie finalizate la începutul lunii septembrie 2010. Fostul director al CSM Drobeta Turnu Severin, Felix Manta, a făcut un proiect pentru renovarea tavanului, proiect care prevedea alocarea a 1,1 milioane de lei. Potrivit noii expertize, întregul acoperiş al bazinului de înot trebuie renovat, fiind în pericol de prăbuşire. Pentru de­ma­rarea lucrărilor se aşteaptă sprijin financiar de la ANTS, dar suma va fi acoperită şi cu fonduri de la bugetul local.

„Conform legii, arhitectul are obligaţia să urmărească evo­luţia lucrării şi a constatat că acoperişul s-a depreciat ire­mediabil. Ca urmare, a emis o adresă către Inspectoratul de Stat în Construcţii Mehedinţi, prin care a recomandat demolarea acoperişului şi înlocuirea lui. Am trimis şi noi o adresă către instituţiile locale, în care am informat despre ceea ce ne impune Inspectoratul de Stat în Construcţii. Urmează mai multe expertize, dar nu ştim momentan dacă suma va fi mai mare de 1,1 milioane de lei“, a spus directorul CSM Drobeta Turnu Severin, Gabriel Răveanu.

După ce lucrările de reabilitare şi modernizare se vor finaliza, Clubul Spor­tiv Municipal Drobeta Turnu Severin vrea să găzduiască, în 2011, campionatul naţional de nataţie pentru juniori. La ultimul concurs de la malul Dunării, desfăşurat în urmă cu cinci ani, Mehedinţiul nu a avut nici un sportiv la naţionalele de juniori.

Clădirea Bazinului Olimpic din Drobeta Turnu Severin este aproape în paragină, iar din vara anului trecut nu mai este folosită, reprezent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 49 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum 56 minute
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 5 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°