Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a văzut Lorenzo

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 11 martie 2015 ·

Un suporter belgian a privit pentru ultima dată un meci de fotbal. Și era ceva în ochii lui – ceva ce pe toți ne așteaptă

Toate cîte ni se întîmplă în primăvara aceasta, la fel ca în cele dinainte, la fel ca în cele ce vor urma, vor trece. Vor veni alte și alte zile, alte și alte nopți, vor mai fi meciuri, vom mai privi în gol, sub nocturne, vom mai exulta la goluri, se vor tot consemna rezultate și cronici se vor scrie. Le vom stoca în arhivele noastre sentimentale – pe cel

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cererile de şomaj tehnic se depun începând de astăzi. Care este procedura, actele necesare şi în cât timp se primesc banii

Mediafax acum 43 minute
De asemenea, pe lângă firmele cu angajaţi, pot cere şomaj tehnic şi persoanele care obţin venituri din alte tipuri de contracte, aşa cum este cazul PFA. Pentru a accesa aceste fonduri alocate de Guvern, angajatorii trebuie să transmită următoarele d

Capitală Anchetă epidemiologică după ce o pacientă internată pentru dializă a fost confirmată cu COVID-19. 72 de cadre medicale, trimise în izolare

Ziua Constanta acum 17 minute
În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializ

Cutremur în zona seismică Vrancea. Magnitudinea înregistrată de seism

Mediafax acum o ora
Conform sursei citate, oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Braşov (73 km), Ploieşti (95 km), Bacău (98 km), Galaţi (121 km), Brăila (123 km), Bucureşti (147 km). Seismul s-a produs la ora 6:16, în judeţul Vrancea, la adâncimea de

VIDEO "Coronavirus Rhapsody", parodia după "Bohemian Rhapsody", virală pe internet

HotNews acum 34 minute
Doi americani au compus o parodie după hitul Queen „Bohemian Rhapsody" având ca temă coronavirusul. Piesa „Coronavirus Rhapsody" a devenit virală pe internet, având peste 3,86 milioane de vizualizări pe YouTube. Iniţial, actorul de stand-up comedy D

Ministerul Mediului retrage certificatele firmelor care exploatează ilegal lemn

Jurnalul acum 9 minute
Ministerul Mediului, prin Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, retrage certificatul de atestare a unei firme exploatatoare, dacă au fost constatate tăieri ilegale în parchete neautorizate realizat

Microbuz în flăcări pe autostrada A1. Pompierii au intervenit de urgență

Press Alert acum o ora
Alarmă pentru pompierii de la ISU Timiș după ce un apel la 112 a anunțat, în această dimineață, la ora 06:45, că un microbuz a luat foc. Echipajele de intervenție s-au deplasat de urgență pe autostrada A1, în Spațiul de servicii de la km 471, pe di

Dispersarea de dezinfectanţi în aer împotriva coronavirusului este ineficientă şi poate pune în pericol sănătatea oamenilor

Romania TV acum o ora
Dispersarea de substanţe dezinfectante în aer poate pune în pericol sănătatea oamenilor, avertizează experţi din domeniul sănătăţii, în condiţiile în care astfel de acţiuni, efectuate de lucrători îmbrăcaţi în costume asemănătoare personajelor din f

Jazz: Trompetistul Wallace Roney a murit la 59 de ani din cauza complicaţiilor provocate de Covid-19

HotNews acum o ora
Trompetistul jazz Wallace Roney a decedat marţi, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor complicaţii provocate de Covid-19, potrivit New York Times. Roney a fost, iniţial, respins de mulţi, care l-au considerat o clonă a lui Miles Davis. A reuşit să

Fostul tenismen Patrick McEnroe, testat pozitiv. “Au trecut, mă simt bine”

Ziarul de Iasi acum o ora
Fostul tenismen Patrick McEnroe, în prezent analist la postul ESPN, a anunţat că a fost testat pozitiv cu coronavirus, dar acum se simte bine, el menţionând că a avut doar simptome uşoare. “În urmă cu 10-11 zile am avut simptome uşoare. Am primit re

Poliţişti de la Secţia 19 Poliţie din Bucureşti, izolaţi la domiciliu, după ce trei dintrei ei au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu coronavirus

News.ro acum 21 minute
Un număr de 25 de poliţişti de la Secţia 19 Poliţie din Bucureşti sunt izolaţi la domiciliu, după ce trei dintrei ei au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu coronavirus

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/11°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/17°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/12°
vin.

2°/14°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

mie.

3°/5°
joi

3°/8°
vin.

2°/11°
sâm.

6°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-0°/5°
joi

-1°/9°
vin.

1°/11°
sâm.

3°/12°
Timisoara
acum

mie.

2°/9°
joi

-0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

5°/15°

Editoriale