Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel putin o scoala din fiecare comuna necesita reparatii

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 12 noiembrie 2000 ·

•Tavanele se pot prabusi oricand peste elevii din scolile de la sate •Numai pentru reparatii sunt necesare 200 de milioane lei

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean nu este alarmata din cauza prabusirii tavanului unei sali din Scoala Solonet, comuna Bivolari. Amintim ca joi, in timpul orei de franceza, tavanul unei sali din Scoala Solonet s-a prabusit peste noua copii care se aflau in clasa. Dintre cei noua copii, trei au fost transportati la Spitalul de Neurochirurgie Iasi, cu traumatisme cranio-faciale, ceilalti sase elevi suferind doar rani usoare. Tavanul era facut din stuf si pamant si s-a prabusit in timp ce cateva camioane de tonaj greu treceau pe strada de langa scoala. "Din cate stim noi, scoala arata destul de bine si nu are nevoie de reparatii capitale. Doar tavanul trebuie reparat. Cei de la serviciul Tehnic au facut un calcul si a reiesit ca pentru reparatia tavanului si acoperisului scolii sunt necesare aproximativ 200 de milioane de lei. In rest, incaperile scolii arata destul de bine si se pot tine ore fara ca elevii sa se afle in pericol", a spus Camelia Gavrila, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi. Aceasta a mai precizat ca ISJ Iasi a inaintat o adresa catre Consiliul Judetean Iasi in care solicita fonduri pentru repararea tavanului prabusit. De la inceputul anului 2000, Primaria Bivolari a acordat celor sase scoli din comuna 100 de milioane de lei. Din acesti bani s-au cheltuit pana in prezent doar 35 de milioane de lei: 11 milioane de lei pentru intretinere si 24 de milioane de lei pentru reparatiile curente din vara. "Primaria din Bivolari a primit de la buget aproximativ 900 de milioane de lei. Conform legii, Primaria trebuia sa acorde celor sase scoli 20% din bugetul primit, dar nu a dat decat aproximativ 10%. Primaria invoca intarzierea cu care sosesc fondurile de la Consiliul Judetean si l

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 49 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum 56 minute
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 5 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°