Ar trebui un doctor neamţ, japonez, finlandez, orice, dar străin cu totul de balamucul nostru, care oricum n-o mai duce mult. Raport. Până de curând nu au fost probleme deosebite în salon. Mă rog, în limitele stabilimentului. Pacienţii se băteau cu pernele o dată pe săptămână, de regulă joia seara sau vinerea dimineaţa. Psihologul zicea că e terapeutic, scapă de energiile negative şi depăşesc barierele comunicaţionale. Seara, când se dădea drumul la televizor, se mânjeau cu cremă de ghete sau puneau beţe de chibrituri aprinse între degetele celor care adormeau la ştiri.
Odată au reuşit să pornească alarma de incendiu. A ieşit o distracţie pe cinste. Pe măsură ce salonul se umplea cu apă, hiperactivii s-au apucat de sărituri de la trambulină direct pe pardoseală, în timp ce depresivii şi melancolicii au organizat un concurs demonstrativ de înot sincron pe scările de la bucătărie. Asta până a venit supraveghetorul, un tip pe care îl cam ştiau de frică. Le-a zis că nu e frumos ce se întâmplă, că ce o să zică mama lor care îşi rupe din pensie ca să-i ţină pe ei acolo şi ei îşi bat joc de tratament şi de instituţie, că e toată lumea cu ochii pe ei şi ne facem de râs, mai ales acum, într-un moment greu pe plan mondial, cu criza asta care a afectat şi producătorii de calmante.
Unii n-au înţeles din prima, au mârâit că e al dracului şi că nu urmăreşte altceva decât să-i dea afară pe ăia cu halate roşii ca să rămână singuri în salon doar portocaliii, să nu mai stea câte doi în pat ca până acum şi să se bucure numai ei la masa festivă de duminica şi de sărbătorile legale. Altă dată, cică s-ar fi furat nişte bilete de tratament balnear, s-a făcut comisie de anchetă, a ieşit cu păruială şi cu insulte de rude, gradele I şi II.
Dar în fiecare zi de luni urma terapia de grup, în care se lucra pe echipe în mod constructiv, aşa că lucrurile
