Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carambol provocat de un şofer beat criţă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 iunie 2008 ·

INCONŞTIENŢĂ. Un şofer bucureştean aflat la un pas de comă alcoolică a rănit, luni seară, un motociclist şi a distrus alte patru maşini.

Florentin Giuglea, în vârstă de 41 de ani, conducea un autoturism Nissan pe bulevardul Dimitrie Cantemir, dinspre Piaţa Unirii către strada Şincai. „A lovit un motociclist care mergea regulamentar, apoi, a ricoşat în alte patru maşini parcate. Rezultatul alcooltestului a arătat că Giuglea avea o alcoolemie de 2,24 în sânge“, au precizat poliţişti ai Brigăzii Rutiere. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, faptă pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Botoșani: Un autobuz a fost distrus de flăcări. Focul a fost pus intenționat

HotNews acum 47 minute
Un autobuz parcat în fața unui atelier de vopsitorie din localitatea Frumușica, județul Botoșani, a fost distrus de flăcări, iar pompierii au stabilit că focul a fost pus intenționat, transmite Mediafax. ISU Botoșani anunță că autobuzul era parcat d

Amenzi de până la 10.000 de lire pentru persoanele care nu respectă carantina în Marea Britanie

Libertatea acum o ora
Guvernul Marii Britanii a anunţat sâmbătă în cursul unei prezentări a noilor reguli vizând reducerea numărului de cazuri pozitive că persoanele care nu vor respecta măsurile de autoizolare în cazul contaminării cu noul coronavirus vor fi pedepsiţi c

Donald Trump, vizat de o nouă tentativă de omor! Președintele SUA a primit prin poștă un pachet care conţinea o otravă mortală

Gandul acum 58 minute
Preşedintele SUA Donald Trump a fost vizat de o tentativă de omor, după ce un pachet care conţinea o otravă mortală i-a fost trimis prin poştă. Un pachet care conţinea ricină, o otravă foarte periculoasă, a fost trimis la Casa Albă, dar a fost inter

VIDEO | Poliţia a intervenit cu spary lacrimogen la protestul „Fără mască în şcoli” din Mangalia. Reacția primarului

Libertatea acum o ora
Sâmbătă zeci de oameni din Mangalia, zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta faţă de decizia obligării elevilor de a purta mască de protecţie în şcoli. Oamenii legi au folosit chiar spray lacrimogen, la un moment dat, pentru că un bărbat

Roxana Țurcanu: Aritmetica electorală și încrederea botoșănenilor!

Botosaneanul acum o ora
În ultima perioadă, PSD-ul și PNL-ul duc dezbateri acerbe pe tema votului util, sugerând electoratului că nu merită să își irosească votul pe candidații cu șanse reduse de a fi aleși.

Doina Federovici: La Consiliul Județean voi continua programele de asfaltări și extinderi de utilități publice inițiate de PSD pentru fiecare localitate

Botosaneanul acum 49 minute
Candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani a prezentat astăzi cele două programe, „Infrastructură rutieră județeană” și „Acces la utilități publice pentru botoșăneni” prin care vor fi continuate asfaltările pe drumurile județene

Epidemiolog: Marea Britanie va fi nevoită să reintroducă unele restricţii la nivel naţional din cauza creşterii numărului cazurilor de coronavirus

Adevarul acum 2 ore
Marea Britanie va fi nevoită probabil să reintroducă unele restricţii la nivel naţional, din cauza creşterii numărului cazurilor de coronavirus la cel mai ridicat nivel consemnat de la începutul lunii mai, a declarat un reputat epidemiolog, citat de

​VIDEO Surpriză la Roma: Rafael Nadal, eliminat în sferturi de imprevizibilul Diego Schwartzman

HotNews acum o ora
​Campion de nouă ori la Foro Italico, Rafael Nadal a părăsit competiția din acest an încă din sferturi, ibericul fiind eliminat de Diego Schwartzman. Agentinianul a avut răspuns pentru aproape orice lovitură a lui Rafa, iar victoria a venit logic în

Preşedintele Trump a „binecuvântat” acordul dintre TikTok şi firmele americane Oracle şi Walmart

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump le-a declarat sâmbătă reporterilor că a „binecuvântat” acordul dintre TikTok şi firmele americane Oracle şi Walmart, care va permite aplicaţiei chineze de video-sharing să funcţioneze în Statele Unite, relatează BB

O femeie din Germania, prima victimă a unui atac cibernetic asupra spitalelor

Libertatea acum 27 minute
Prima victimă din cauza unui atac cibernetic asupra spitalelor a fost raportată joi în Germania. O femeie a murit în timpul unui atac ransomware asupra Spitalului Universitar din Dusseldorf, scrie Mediafax.

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/23°
lun.

14°/25°
mar.

14°/25°
mie.

14°/27°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/22°
lun.

12°/27°
mar.

12°/27°
mie.

11°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/20°
lun.

17°/23°
mar.

18°/22°
mie.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/21°
lun.

11°/24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/29°
mie.

16°/29°

Editoriale