Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nervi şi timp pierdut în Aeroportul Timişoara

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

Aproape 24 de ore au pierdut 84 de persoane în Aeroportul „Traian Vuia“ din Timişoara, după ce au apelat la o companie de zboruri ieftine.

Considerând foarte avantajoase preţurile cerute de companiile aeriene „low cost”, tot mai multe persoane apelează la zborurile ieftine. Tot mai des însă clienţii unor astfel de companii ajung în situaţia în care pierd nervi şi timp pentru că firmele low cost nu le asigură minimul de condiţii civilizate în cazul unor evenimente neprevăzute. În ultima perioadă aproape zilnic au apărut situaţii în care clienţi ai firmelor low cost s-au trezit abandonaţi sau fără bagaje prin aeroporturi. Ultimul caz s-a petrecut la Timişoara, unde 84 de pasageri ai companiei Blue Air au fost nevoiţi să doarmă în aeroport.

Zborul care a ajuns la Timişoara plecase de la Roma, cu destinaţia Bucureşti- Băneasa. Din cauza faptului că aeroportul din capitală era în ceaţă, avionul a aterizat la Timişoara, la miezul nopţii de luni spre marţi. „Pasagerii au fost invitaţ i în zona de tranzit. Ulterior la ora două noaptea şi la zece dimineaţa li s-a dat câte un sandviş şi o sticlă de apă de persoană”, a declarat Oana Jichici, director executiv adjunct al Oficiului Jude- ţean pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) Timiş. Doi inspectori de la OPC Timiş au fost trimişi ieri la prânz la aeroportul Timişoara, după ce Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a solicitat de la Bucureşti verificarea situaţiei.

Au plecat la ora 13.20

Din cei 84 de pasageri care au dormit pe scaunele din sala de aşteptare a aeroportului, 18 au ales să plece către destinaţie cu alte mijloace de transport, în timp ce restul a aşteptat ca de la aeroportul Băneasa să se comunice că sa ridicat ceaţa şi călătoria trebuie reluată. OPC nu a putut să ajute oamenii cu care lucru pentru că pe biletele vândute de Blue Air se spune explicit că

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa străină scrie despre decizia CCR privind carantina. Le Monde: În România, a te proteja de COVID-19 este ”neconstituțional”

Libertatea acum 49 minute
Le Monde și The Guardian scriu despre decizia Curții Constituționale privind carantina, preluând semnalele de îngrijorare trimise de oficialii Guvernului, într-un moment în care numărul de noi cazuri COVID crește, iar pacienții se externează.

Noua lege a carantinarii si izolarii a trecut de Camera Deputatilor / Cum li se va schimba viata celor infectati cu coronavirus

Info Braila acum o ora
Camera Deputatilor a adoptat legea carantinarii si izolarii bolnavilor de COVID. Plenul Camerei Deputatilor a adoptat in cursul zilei de joi, 9 iulie, legea care prevede carantinarea si izolarea persoanelor infectate cu noul coronavirus. Cu 266 de v

Se impune starea de urgenta, daca avem 10.000 de cazuri in 3-4 zile la nivelul intregii tari. Anuntul ministrului Sanatatii

Opinia Timisoarei acum 11 minute
Romania nu a depasit primul val al pandemiei de coronavirus si ca asistam la a II-a cocoasa a primului val, dupa ce pe teritoriul tarii au fost inregistrate peste 600 de noi cazuri in 24 de ore, a sustinut ministrul Sanatatii Nelu Tataru. CITESTE SI

260.000 de pensionari vor primi tichete pentru masă caldă. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Adevarul acum 22 minute
Ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat, joi, că aproximativ 260.000 de pensionari urmează să primească tichete pentru masă caldă, bugetul proiectului fiind de aproximativ 100 de milioane de euro. Valoarea unui tichet electronic pen

Italia şi-a închis graniţele pentru cetăţenii din 13 ţări. Între acestea se află şi Republica Moldova

Romania TV acum o ora
Italia şi-a închis joi graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, între care Republica Moldova, acestea fiind considerate locuri cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus, relatează dpa.

Primarul oraşului Seul a fost găsit mort. Park Won-soon a lăsat un mesaj pe post de testament

Click acum 46 minute
După căutări care au implicat sute de poliţişti, cadavrul primarului a fost găsit la Mt Bugak, în nordul Seulului, în jurul miezului noapţii de joi spre vineri, aproape de unde a fost detectat ultima dată semnalul telefonului său, a precizat Agenţia

Horoscop 10 iulie 2020. Leii pot fi tentați să încalce anumite drepturi ale altora

Libertatea acum 2 ore
Chiar nu e momentul să forțezi lucrurile, mai ales dacă la mijoc sunt probleme delicate, cum ar fi cele legate de familie, de părinți, de casă sau de copii. Chiar dacă ești convins că ai dreptate și totul e clar în mintea ta, tot ar fi mai bine să a

Meghan Markle vrea să interzică tabloidelor britanice să dezvăluie numele prietenilor care i-au luat apărarea

Adevarul acum 2 ore
Meghan Markle, soţia prinţului Harry, a solicitat justiţiei britanice să interzică publicarea numelui a cinci dintre prietenii săi care i-au luat apărarea în legătură cu atacurile publicate în tabloide, potrivit Mail Online, scrie AFP.

Guvernul Orban a adoptat o Ordonanta de Urgenta pentru simplificarea achizitiilor publice

Ziare.com acum 29 minute
Seful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Danca, a declarat joi ca Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta prin care sunt simplificate procedurile de achizitii publice. "Un alt act normativ adoptat in sedinta de guvern din aceasta seara este o ord

Cadavrul unui bărbat din Bucureşti, găsit în Munţii Făgăraş. Anchetatorii încearcă să stabilească cauza decesului

Adevarul acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat din Bucureşti a fost găsit, joi, în Munţii Făgăraş, în zona Şaua Gălăşescu. Anchetatorii încearcă să stabilească cauza decesului.

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/23°
vin.

20°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

21°
joi

21°/21°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

16°/28°
Constanta
acum

19°
joi

19°/19°
vin.

19°/25°
sâm.

21°/26°
dum.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/19°
vin.

16°/27°
sâm.

17°/28°
dum.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/19°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/30°
dum.

12°/17°

Editoriale