Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa cu teren de polo, investiţie argentiniană

Publicat in Adevarul, marți 27 ianuarie 2009 ·

O astfel de proprietate, la vânzare pentru 600.000 de dolari, este situată pe locul unei foste mănăstiri. Pe timp de criză, flerul şi banii lichizi te pot transforma dintr-un om bogat într-unul şi mai bogat. Tocmai de aceea, unicitatea se află în topul preferinţelor investitorilor imobiliari.

Şi ce este mai rar întâlnit decât o casă amenajată într-o fostă mănăstire? Puţine imobile, crede proprietarul chilian al locuinţei-unicat din satul Lobos, din zona metropolitană a oraşului Buenos Aires.

Tocmai de aceea, preţul de vânzare cerut pentru această proprietate este de 600.000 de dolari.

Potrivit vânzătorului, reşedinţa încă păstrează majoritatea elementelor originale din perioada în care era casa călugărilor iezuiţi.

20.000 de metri pătraţi de iarbă verde şi pădure

Clădirea, construită din cărămidă, datează din secolul al 17-lea. Actuala locuinţă are trei dormitoare, un birou, precum şi living şi bucătărie. Impresionante sunt spaţiile deschise de la primul etaj, scrie „The New York Times“.

Camerele sunt decorate cu statuete şi veselă vechi de secole, aparţinând călugărilor. Covoarele ţesute manual şi dinningul amenajat în grădină sunt la fel de atractive.

Dar poate punctul forte al proprietăţii de peste 20.000 de metri pătraţi îl reprezintă pădurea de salcâm, stejar şi eucalipt. Proprietatea dispune şi de o casă de oaspeţi de mici dimensiuni, cu încă două dormitoare.

Cea din urmă a fost amenajată pe locul fostelor grajduri. Sistemul de încălzire al celor două imobile este cum nu se poate mai rustic, făcându-se pe bază de lemne. Majoritatea caselor din vecinătatea fostei mănăstiri sunt locuite doar în weekend şi pe perioada vacanţelor.

Cele mai bine vândute proprietăţi rezidenţiale de la periferiile metropolei de peste 12 milioane de locuitori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 15 minute
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Incendiu la o fabrică de cherestea din Bacău. Focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi

Ziare.com acum 28 minute
ISU Bacău a anunțat că un incendiu puternic a izbucnit, joi, 28 martie, la o fabrică de prelucrare a lemnului situată în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. Primele date arată că focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului unei

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 50 minute
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum 16 minute
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Zelenski avertizează, într-un interviu filmat printre ruine: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" - FOTO

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale