Unde se duc banii din aceste contracte? Până acum nu a dat nimeni socoteală.
Partizanii dreptei de tip portocaliu au găsit trei capete de acuzare la adresa celor care critică înstrăinarea unor resurse importante ale statului.
Primul. Adversarii acestor vânzări au rămas la nivelul de mentalitate al celor care strigau în 1990: „Nu ne vindem ţara!"
Al doilea. Îngrijorările născute de proiecte controversate reprezintă o reînviere a mentalităţii etatiste, a dirijismului economic din vremea comunismului.
Al treilea. Abordările critice reprezintă, de fapt, un atentat la siguranţa naţională, tocmai în momentul în care România ar fi pe punctul să devină independentă energetic, de exemplu.
Dar şi guvernanţii au datoria să răspundă la câteva întrebări. Am ales cinci.
1. De ce se secretizează toate aceste contracte? În urma numeroaselor întrebări pe această temă, am aflat că nu partenerii străini, beneficiarii contractelor, au cerut acest lucru. Concernul american Chevron, titularul acordurilor petroliere de explorare şi exploatare a gazelor de şist, a precizat că partea română este cea care a optat pentru un asemenea aranjament secret.
Românii nu sunt informaţi despre ceea ce se întâmplă cu resursele care le aparţin de drept.
2. Ce câştigă statul român şi, implicit, societatea românească în ansamblul ei?
Actualii guvernanţi, în frunte cu preşedintele, au acuzat Petromul pentru lipsă de fairplay economic, din moment ce ar realiza profituri-record pe seama preţurilor internaţionale ale benzinei, dar benzină obţinută din petrol românesc. De vină ar fi contractul de privatizare prin care Guvernul Năstase a vândut Petromul, spun autorităţile de astăzi. Dacă argumentul e valabil, putem să ne temem că un alt contract, la fel de secret precum cel cu OMV, va produce aceleaşi efecte. Adică profituri maxime pentru beneficia
