Trăim în anii vacilor slabe, anii de prosperitate ai profesioniştilor urii, sunt vremuri confuze şi tragice.
Crizele economice, ca toate nenorocirile, nu vin niciodată singure. Aduc tentaţiile extremiste, inflamează îngrozitor antisemitismul, oferă prilejul (şi justificările) pentru politicile rasiste. Crizele economice sunt, deci, raiul xenofobilor. Trăim în anii vacilor slabe, anii de prosperitate ai profesioniştilor urii, sunt vremuri confuze şi tragice. E util, de aceea, să aflăm şi să nu uităm măcar aceste două secvenţe, primare, ca răul şi ca binele.
Laurence Rees este, probabil, cel mai profund producător de documentare istorice. Wilfred von Oven a murit în Argentina, în 2008. Avea 96 de ani şi niciun regret. Wilfred von Oven a fost asistentul personal al lui Josef Goebbels, ministrul propagandei naziste. În viteza mediatică de astăzi, interviul ar fi vechi, dacă nu ar fi etern.
Întrebarea e banală şi obligatorie, aşa că Laurence Rees nu ezită: „Dacă ar fi să rezumaţi experienţa dumneavoastră din timpul celui de-al Treilea Reich la un singur cuvânt, care ar fi acela?".
Wilfred von Oven are calmul, inexplicabil raţional, al omului care urmează să detoneze o bombă atomică. Îşi priveşte ceaşca, ceaiul e acolo, neatins, tace, înainte să spună, ca şi cum ar ucide: „Ei bine, dacă mi s-a cere să rezum într-un singur cuvânt experienţa mea cu cel de-al Treilea Reich, acel cuvânt ar fi Paradis".
Ei bine, în anul 1941, în subsolul Blocului 11 de la Auschwitz, deţinuţii (nu doar evrei) erau închişi în celule şi lăsaţi să moară de foame. Înainte să fie un sfânt, Maksymilian Kolbe a fost un preot romano-catolic din Varşovia. Maksymilian Kolbe s-a oferit să moară în locul lui Franciszek Gajowniczek într-o asemenea celulă a morţii. Nu există ceva mai simplu: Franciszek Gajowniczek avea soţie şi copii, voia să trăiască pentru ei. Şi-a ur
