Caracterul lui Dimitrie se schimbă în exil. Lipsit de domnie, el devine bănuitor şi îşi tiranizează suita, plecată cu el în ţară străină.
Neculce remarcă: Şi apoi domnul să visadză că este tot puternic ca la ţara lui.
Un hatman, oricât de fidel, dacă e şi scriitor, vede, trebuie să vadă, şi spune.
Nesiguranţa îl înrăieşte pe domnitor, deşi ţarul continuă să-l răsfeţe, nerefuzându-i nici o cerere. Dacă e gata să-i ofere toată regiunea Harcovului!... Pierduse o ţară, să-i dea altă ţară. Senatul se opune...
Cantemir primeşte până la urmă vreo o mie de gospodării în preajma Moscovei şi 50 de sate cuprinzând 15000 de suflete, evident moarte. Suita de boieri moldoveni capătă şi ea o samă de privilegii, pământ, iobagi, case măricele.
Dar Dimitrie atât de bun şi de tolerant în ţara lui, aici devine de nerecunoscut.
Că i s-au schimbat hirea într-altu chip, nu pre cum era domnu în Moldova sau precum era mai înainte, tânăr, pre cînd era Beizade... încă şi mai rău şi iute la beţie. Să scîrbie, şi uşa îi era închisă şi nu lăsa pre moldoveni nicăiuri din târgu să iasă afară...
Suspiciunea vine din Crivăţ. Acest intelectual luminat vede acum în jurul său numai urzeli duşmănoase.
Nu s-a scris încă un roman al acestei perioade ce ne aminteşte de marii kominternişti ai mişcărilor comuniste din Europa, adăpostiţi cu toţii în celebrul hotel moscovit unde se încuiau, ferindu-se unii de alţii; cei ce scăpau din lagăre sau de plutonul de execuţie.
Neculce este singurul personaj din toată galeria de eroi ai perioadei istorisite care a prins atmosfera lumii unde-l târâse Dimitrie Cantemir, împreună cu ceilalţi boieri moldoveni. Nu-l leg, Doamne fereşte, pe cronicar, de Orwell.
Să desluşim însă cu atenţie textul următor:
dar eu eramu bucuros c-au venit acela ceas (ale întoarcerii în ţară) de-am găsit vreme să ies din
