Ieri dimineata, angajatii Biroului de Politie al Centrului Univesitar au facut un control prin caminele studentesti, pentru descoperirea celor care se afla in ilegalitate din punctul de vedere al actelor de identitate. Astfel, cei care locuiesc in camine si nu au viza de resedinta trecuta in cartea de identitate pe adresa la care stau cu adevarat, vor fi sanctionati. In urma controlului efectuat ieri de politisti, in prezenta sefilor si administratorilor de camine, au fost date amenzi in valoare de peste de 22 milioane lei. Caminele vizate au fost doar cele din complexul studentesc Tudor Vladimirescu, insa, conform declaratiilor facute de politisti, toate caminele studentesti vor fi controlate. "Deocamdata, am actionat doar pe raza caminelor T13, T14 si T15, insa cu siguranta vom ajunge prin toate caminele. Noi am avertizat in repetate randuri ca este obilgatoriu punerea de viza de resedinta, insa studentii au crezut ca nu e un lucru foarte serios", a declarat ieri, agentul principal Iulian Gherasim. De mentionat este ca numarul celor cu probleme, a fost de aproximativ 30 de persoane. Valoarea minima a sanctiunilor a fost de 750 de mii lei.
Catalin BOACNA
Ieri dimineata, angajatii Biroului de Politie al Centrului Univesitar au facut un control prin caminele studentesti, pentru descoperirea celor care se afla in ilegalitate din punctul de vedere al actelor de identitate. Astfel, cei care locuiesc in camine si nu au viza de resedinta trecuta in cartea de identitate pe adresa la care stau cu adevarat, vor fi sanctionati. In urma controlului efectuat ieri de politisti, in prezenta sefilor si administratorilor de camine, au fost date amenzi in valoare de peste de 22 milioane lei. Caminele vizate au fost doar cele din complexul studentesc Tudor Vladimirescu, insa, conform declaratiilor facute de politisti, toate caminele studentesti vor fi controlate. "De