20 de milioane de lei au fost distribuiţi în cadrul unei Şedinţe Extraordinare de Consiliu Local.
Banii luaţi cu împrumut de la BRD -GSG de către municipalitate vor fi folosiţi în cofinanţări pentru mai multe proiecte de infrastructură.
Cel mai nou proiect inclus pe lista de investiţii este amenajarea dealului Capela din Municipiu în zonă de parc public. Potrivit proiectului, din cei 20 de milioane de lei, luaţi cu împrumut de la bancă, 10% vor fi folosiţi pentru transformarea dealului ce se învecinează cu oraşul într-un parc. Două milioane de lei va folosi municipalitatea pentru acest obiectiv, iar edilii afirmă că din această sumă vor reuşi să acopere inclusiv costurile achiziţiei unor terenuri private din zona ce urmează a se transforma în parc. Edilii mai susţin că, odată finalizat, Capela ar fi al treilea parc din Râmnic şi cel mai intins ca suprafaţă.
„Intrarea Sudului” o nouă poartă de acces în municipiu
Aflată încă la stadiu de proiect strada Intrarea Sudului a primit o finanţare de 3,3 milioane de lei, din banii împrumutaţi de la BRD. Primarul Mircia Gutău spune că în total, pentru realizarea acestei străzi ar trebui investite cinci milioane de lei, iar banii alocaţi din împrumutul bancar acoperă o mare parte din această sumă. Pe hîrtie, Intrarea Sudului ar trebui să decongestioneze o bună parte traficul din şi spre Platforma Chimică, în special la orele de vârf. Strada ar trebui să traverseze suprateran calea ferată şi să ajungă la intersecţia cu strada Bogdan Amaru şi Pasajul cu aceeaşi denumire.
Centru rezidenţial pentru vârstnici
O parte din banii de la BRD vor fi alocaţi şi pentru finalizarea centrului rezidenţial pentru bătrâni, promis de autorităţi până la sfârşitul anului. S-au alocat 2, 1 milioane pentru acest obiectiv din suma împrumutată de la bancă, în condiţiile în care, potrivit p