Nu e suficient ca liderii europeni sa scoata din joben argumentul potrivit caruia criza a evidentiat nevoia unei integrari si mai pronuntate. Ei trebuie sa creeze un cadru favorabil pentru inceperea discutiilor pe o astfel de tema, extrem de dificila si sensibila, cu atit mai mult cu cit presiunea pietelor pare sa ramina puternica.

Criza financiara si economica din ultimii ani a afectat dramatic solidaritatea in interiorul Uniunii Europene. Ne obisnuisem inca din 2004-2005 cu o tensiune Est - Vest care a iesit la lumina la scurt timp dupa marele val de extindere din 2004 si s-a accentuat dupa aderarea Romaniei si Bulgariei. Ultimii doi ani au marcat insa o inasprire ingrijoratoare a tonului in interiorul zonei euro, precum si o evidenta divergenta intre statele si institutiile de la care se asteapta un leadership politic eficient. Daca luam in serios opiniile potrivit carora UE nu poate avea succes pe termen lung decit asumindu-si noi prerogative - si se vorbeste tot mai mult despre o eventuala uniune fiscala -, trebuie sa speram ca intre statele membre se va reveni cit de curind la un climat mai favorabil dialogului. Principiul asistentei vest-europene pentru vecinii mai saraci din Centrul si Estul continentului nu a fost niciodata pus in cauza in mod serios, desi poate ca unii dintre politicienii din statele donatoare ar fi dorit-o - si ar fi obtinut astfel voturi in plus. Nu s-a intimplat asa ceva, iar explicatiile formulate pina acum sint foarte variate. Unii considera ca in toti acesti ani s-a mentinut, in Occident, sentimentul ca est-europenii, victime ale geopoliticii postbelice, trebuie ajutati sa se adapteze noii ordini continentale. Altii au subliniat sensibilitatile culturale si regionale mai mult sau mai putin dezvoltate (Germania - Europa Centrala, tarile scandinave - zona baltica, Franta - Balcani). In fine, s-a mai spus ca, intrucit sprijinul pen