Zeci de familii depun anual cereri ca să înfieze un copil. Anul trecut, doar 14 copii din centrele instituţionalizate din Dolj şi-au găsit o familie. În prezent, 30 de familii doljene aşteaptă să ia copilul acasă.

Dorinţa de a deveni părinţi îi determină pe mulţi doljeni să lupte cu birocraţia, să întocmească solicitări şi să aştepte uneori ani întregi pentru a primi un răspuns favorabil. Deși există multe familii care doresc să adopte, numărul copiilor instituţionalizaţi continuă să rămână ridicat, centrele de plasament sunt ocupate până la refuz, în timp ce numărul adopţiilor se menţine scăzut. Ca şi când situaţia nu ar fi destul de îngrijorătoare, anual, în Dolj, numărul cazurilor de copii abandonaţi de părinţi în spital este în continuă creştere, de la doi-trei pe lună, în 2008, la o medie de zece cazuri lunar în 2009, pentru ca, în 2012, să fie înregistraţi 20 de copii abandonaţi lunar în spitalele din judeţ.

În unele ţări, pe lângă adopţia deplină, mai există un tip de adopţie, cea sprijinită de stat. Statul, dându-şi seama că este într-o situaţie dificilă, din cauza numărului ridicat de copii instituţionalizaţi, ajută familia să îngrijească un copil. Toată experienţa ONG-urilor în ceea ce priveşte menţinerea copilului în familie spune că aceste situaţii sunt mai ieftine decât orice altă situaţie în care este îngrijit copilul acum. Pentru un copil în sistem, statul cheltuieşte aproximativ 2.000 de lei pe lună. Dacă e să vorbim din punct de vedere material, dacă statul ar ajuta familia cu o sumă mai mică decât cea cheltuită pentru un copil din sistem, se va face o economie şi copilul va fi într-o familie. În centre, un copil are nevoie de asistent social permanent, alocaţie de hrană, alocaţie de plasament, bani pentru rechizite, alocaţie diferenţiată pentru copilul cu dizabilităţi, la care se adaugă banii cheltuiţi pentru întreţinerea casei de ti