Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANCHETA Oamenii lui Hosni Mubarak, condamnati pentru spalare de bani, au ridicat un mall la marginea Bucurestiului

Publicat in HotNews, luni 12 decembrie 2011 · · ·

Decembrie 2010. Egipt. Alegerile parlamentare sunt fraudate masiv, ceea ce duce la escaladarea unei situatii si asa foarte tensionate dupa ce pe parcursul anului au avut loc confruntari intre fortele de ordine si cetateni egipteni de religie crestina. Mohamed El Baradei, laureat al premiului Nobel si fost presedinte al Agentiei Internationale pentru Energie Nucleara, devine una dintre vocile cele mai auzite ale opozitiei egiptene. El Baradei cere schimbare pentru Egipt. In Tunisia incepe revolutia ce va duce la rasturnarea dictatorului Ben Ali si la declansarea unei serii de rascoale in mare parte din lumea araba. O luna mai tarziu, Egiptul se revolta si il da jos pe Hosni Mubarak, dictatorul care stapanise, cu drept de viata si de moarte, peste 80 de milioane de egipteni, timp de 30 de ani. Decembrie 2010. Comuna Voluntari. Un grup de egipteni si o firma offshore din Insulele Virgine Britanice incheie un contract cu o familie de romani. Contractul implica cedarea shopping mall-ului "Jolie Ville" din Pipera, Voluntari catre familia Ciopraga, un grup de afaceristi cvasi-necunoscut in Romania. De partea egipteana insa, afacerea este incheiata de nume mari. Husein Salem, "tatal" statiunii egiptene Sharm El Sheikh, fost ofiter egiptean de informatii si mana dreapta a lui Hosni Mubarak isi pune semnatura pe acest act. Alaturi de el semneaza si Khaled Salem Ismail, fiul lui Hussein Salem. Cei doi cedeaza familiei Ciopraga majoritatea partilor sociale din firma Jolie Ville Invest SRL, firma care detine shopping mall-ul de lux cu acelasi nume din Voluntari. In firma mai raman, totusi, pana la data cand scriem aceste randuri, cu o participatiune mica, doi egipteni dintre care unul este ginerele lui Omar Suleiman, fost sef al serviciilor secrete egiptene pana la caderea lui Mubarak - cand Suleiman a devenit, pentru scurt timp, vice-presedintele si chiar liderul de facto al Eg

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 30 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O fetiță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 14 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 44 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 52 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°