Fără o presă puternică, asanarea spaţiului public, democraţia nu au nicio şansă. Criza din mass-media este una firească. Ea vine în contextul unei crize financiar-economice fără precedent după anii 40. Jurnalismul, indiferent de mijlocul de exprimare, nu avea cum să fie exceptat. Dacă afacerile nu merg, banii alocaţi pentru imaginea unui produs sau serviciu sunt mai puţini. Întotdeauna primele bugete sacrificate într-o firmă sunt cele pentru publicitate. Este o tactică greşită („reclama e sufletul comerţului“… mai ales în vremuri grele), dar aşa se întâmplă conform unei cutume greu de schimbat. Efectul pentru televiziuni (principalul consumator de publicitate, peste 80%) este extrem de negativ. Nici pentru ziare şi posturile de radio situaţia nu e mai puţin dramatică. Banii încasaţi din publicate în 2009 sunt jumătate faţă de 2008.

Câteva televiziuni vor dispărea, altele îşi vor reduce drastic cheltuielile/programele pentru a supravieţui. Altele se vor vinde întregi sau părţi din ele. Unii vor prefera să se comaseze, să treacă în doi, în trei, peste situaţia asta. Nu numai televiziunile - ca afaceri în sine - au suferit pierderi mari, dar şi finanţatorii lor, prinşi în vârtejul crizei, nu stau pe roze, dimpotrivă. Agenţi economici puternici au afaceri în care au pierdut bani serioşi şi capacitatea lor de a menţine pe linia de plutire televiziunile a scăzut mult.

S-ar putea să asistăm la retrageri spectaculoase de pe piaţa media, schimbări de tot felul în lunile care vin. Televiziunea a devenit brusc o jucărie prea costisitoare. Ea asigură încă proprietarului notorietate. Îi dă garanţii şi vizibilitate extrem de utile în afaceri, în relaţia cu justiţia, în jocurile de putere de la vârf şi pe plan local, în lupta pentru resurse, oricare ar fi ele. Unii se vor salva cuplându-se cu reţele de televiziuni internaţionale, care pot să micşoreze se