în colţ, la Telefoane, unde îmbulzeala e mai mare, cine îmi apare-n faţă?... El, în ţinută de luptă. Pantaloni de camuflaj, tunică verde colonial, kaki, multe buzunare burduşite având fermoarele trase, gata să pleznească, şapcă de comando cu cozoroc lung, ochelari de soare tropicali...

în mâna dreaptă, un aparat de luat vederi, ultimul tip. în stânga, un fel de pâlnie cu coadă, a cărei utilitate n-o înţelegeam; vreun aparat, poate, de înregistrare de la distanţă...

Cu flerul firii mele îngereşti, oricât de infimă şi de decăzută, văzui, ascunsă, înfăşurată, făcută bine sul, vârâtă pe sub centironul lat al tunicii, aripa dreaptă, tot kaki, asemeni întregii uniforme, un fel de armă secretă.

Asta era bună! Marele corespondent de presă...(şturlubaticul înger cu externele) din nou la Bucureşti... Nu ne mai văzuserăm de când transmisese din Kamceatka, peninsula rusă, teribila mănuşă de box îndreptată asupra Oceanului Pacific.

îmbrăţişări zgomotoase; dar ce mai puţea,... puţea urât de tot, tocmai venea din Rwanda, şi mirosea a ars, a pârlit, a hoit, a mii, sute de mii de căldări de sânge vărsate în razele soarelui ecuatorial, când cu misiunea ONU eşuată.

Niciodată Omicron nu mi se păruse atât de vorbăreţ şi de confuz. Africa atacă logica. Şi dacă eşti, şi-aşa, buimăcit de ce ai văzut, sintaxa o ia razna,... numai interjecţii şi adjective...

Şi cică, dacă eu nu văzusem ce văzuse el, în Rwanda, măcar să fi auzit, - şi scoase din unul din buzunarele lui de campanie un aparat, mic-mic, precis că japonez, şi imediat se auzi un hârâit, apoi împuşcături, rafale de mitralieră şi vaiete, şi urlete, ca-n Africa.

P-ormă, o pauză şi un fâşâit tehnic, în timp ce un bucureştean, un chilipirgiu, îşi băga capul între noi şi ne întreba repezit îl vinde?, - reportofonul adică.

Omicr