Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arafat, despre medicul care ar fi insultat un pacient: A avut un comportament ieşit din normalitate

Publicat in Mediafax, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că medicul din Cluj care ar fi insultat un pacient a avut un comportament "ieşit din normalitate", ce poate fi sancţionat de Colegiul Medicilor.

"Este un comportament ieşit din normalitate. Pacientul are dreptul să-şi schimbe medicul de familie ori de câte ori doreşte. Atitudinea medicului trebuie analizată de Colegiul Medicilor, care este şi îndreptăţit să sancţioneze în astfel de cazuri", a spus Arafat.

Colegiul Medicilor Cluj s-a autosesizat, miercuri, după ce în presa locală a apărut informaţia că un medic de familie i-a trimis un sms unui pacient bolnav de cancer în care l-a făcut pe acesta "nesimţit" şi va declanşa o anchetă disciplinară în cazul medicului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Colegiului Medicilor Cluj, Aurel Bizo, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că instituţia s-a autosesizat, după ce a apărut în presa locală informaţia că un medic de familie, Ionel Mircu, i-a trimis un sms unui bolnav de cancer în care l-a făcut pe acesta "nesimţit".

Potrivit lui Bizo, Colegiul Medicilor Cluj va declanşa o anchetă disciplinară faţă de medicul de familie.

"Este regretabilă atitudinea medicului respectiv, care aduce atingere corpului medical. Joi şi vineri vom discuta cu medicul respectiv şi îi vom cere un punct de vedere, dar şi cu rudele pacientului în cauză. Vom decide la finalul anchetei sancţiunea care va fi aplicată medicului Mircu", a spus Bizo.

Bizo a afirmat că Ionel Mircu riscă să fie sancţionat cu avertisment, mustrare sau o sancţiune pecuniară, în funcţie de concluziile anchetei care sunt aşteptate în cursul săptămânii viitoare.

Potrivit presei locale, un bolnav în vârstă de 57 de ani, din Cluj-Napoca, diagnosticat cu cancer, i-ar fi cerut de mai multe ori medicului de familie Io

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mal de pământ prăbușit peste muncitori, în zona Bibliotecii Naționale, din Capitală

Jurnalul acum o ora
Un mal de pământ s-a prăbușit, luni, peste muncitori, în zona Bibliotecii Naționale, în Capitală. Doi dintre ei au fost scoși, însă al treilea este în continuare prins sub pământ. Șeful echipei spune că ar mai putea fi și alte victime. Potrivit ISU

Zero cazuri în județul Botoșani în ultimele 24 de ore

Botosaneanul acum 3 ore
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

PSD susţine că românii se confruntă cu cel mai mare val de scumpiri din ultimii 13 ani: „Somăm Guvernul să-i ajute pe cei care nu mai pot să facă faţă”

Adevarul acum 47 minute
PSD a transmis că primele şase luni ale acestui an au adus cea mai mare creştere a preţurilor din ultimii 13 ani şi somează Guvernul Cîţu să ia decizii de urgenţă pentru a-i ajuta pe cei care „nu mai pot să facă faţă scumpirilor”.

Premierul Cîţu: Am făcut o primă variantă a rectificării bugetare

Ziarul de Iasi acum 19 minute
Premierul Florin Cîţu a anunţat că a făcut o primă variantă a rectificării bugetare şi curând va transmite documentul către liderii coaliţiei de guvernare. „Am făcut o primă variantă a rectificării bugetare. În cel mai scurt timp voi transmite docum

Probleme tehnice la metrou: circulaţia este îngreunată pe Magistrala 4

Mediafax acum 21 minute
Trenurile de metrou circulă cu dificultate pe Magistrala 4, luni după-amiază. Metrorex anunţă probleme tehnice în staţia de metrou Parc Bazilescu, linia 2. Siguranţa publicului călător nu a fost pusă în pericol, precizează Metrorex.

Suplimentare de 400 de milioane de lei pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus în luna august 2021

HotNews acum 3 ore
Începând cu data de 21 august 2021, bugetul total al Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu suma de 200 de milioane de lei, a anunțat luni Ministerul Mediului. De asemenea, pentru Programul Rabla Clasic, o majorare cu 200 de milioane de lei a b

Nicuşor Dan: Invităm bucureştenii şi societatea civilă să decidă asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public

Adevarul acum 2 ore
Nicuşor Dan a anunţat că în şedinţa de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost adoptat un proiect prin care bucureştenii şi societatea civilă pot decide asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public.

CNAIR anunţă ridicarea restricţiilor de tonaj pe raza a 19 judeţe. Interdicţiile se menţin în 22 de judeţe afectate de caniculă

Adevarul acum o ora
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR) anunţă, luni, că s-au ridicat restricţiile de tonaj (7,5 t) pe raza a 19 judeţe şi se menţin în 22 de judeţe afectate de caniculă.

UPDATE Cod roșu de ploi torențiale și vijelii în patru județe

Jurnalul acum o ora
Meteorologii au emis noi avertizăre nowcasting Cod roșu de furtuni puternice pentru mai multe localități din județul Botoșani. Până la ora 18.00, în Trușești, Gorbănești, Dângeni, Unțeni, Dobârceni, Mihălășeni, Hănești și Ripiceni din județul Botoşa

Ce s-ar putea întâmpla cu Nord Stream 2

Capital acum 3 ore
Preşedintele Agenţiei germane (UBA), Dirk Messner trage un semnal de alarmă. Acesta a oferit o serie de informații de ultimă oră legate de gazoductul Nord Stream 2, despre care spune că ar putea deveni ”un fel de dinozaur printre proiectele energeti

Vremea

București
acum

38°
lun.

23°/39°
mar.

22°/34°
mie.

20°/33°
joi

21°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

22°/34°
mar.

17°/28°
mie.

17°/30°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

24°/35°
mar.

23°/30°
mie.

25°/28°
joi

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/28°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/33°
Timisoara
acum

29°
lun.

18°/31°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

19°/36°

Editoriale