Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bicicliștii din Timișoara vor piste. Cu ce vin în sprijinul municipalității

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 noiembrie 2018 ·

”Am pus o cameră pe bicicletă şi am filmat pistele, este o evaluare obiectivă, există dovada pe site-ul nostru (n.r. www.pedaleaza.ro), oricine poate vedea filmările. Concluziile sunt că pistele sunt prea înguste, 28 de procente au lăţimea între 0,9 şi 1,1 metri, multe au crăpături sau sunt vopsite cu vopsea lucioasă, ceea ce este periculos pentru că se poate aluneca. Sunt probleme cu maşinile parcate, dar, surprinzător, nu atât de mari cât ne-am fi aşteptat. Dar sunt probleme foarte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Orban, despre profesorii care refuză să predea online: Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații

Gandul acum 35 minute
Orban a vorbit, luni dimineață, despre situația profesorilor care refuză să predea în mediul online. Premierul a precizat că se vor lua măsuri legale în cazul acestora, menționând însă că nu trebuie să-i judecăm pe dascăli, pentru câteva cazuri indi

Demisie în Cehia pe fondul creşterii cazurilor de coronavirus. „Este obosit, dezgustat de politică şi mass-media”

Mediafax acum 10 minute
Ministrul Sănătăţii din Cehia a demisionat pe fondul creşterii record a infecţiilor cu coronavirus Cehia a reuşit să facă faţă epidemiei în primăvară, dar s-a confruntat cu o creştere record de noi cazuri în ultima săptămână. Republica Cehă a înregi

Piaţa românească de capital devine astăzi piaţă emergentă

Adevarul acum o ora
Piaţa de capital România trece de astăzi de la piaţă de frontieră la piaţă emergentă, mişcare de aşteptat să aibă efecte şi în economia reală.

Orban: Bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă

Adevarul acum 54 minute
Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă şi a făcut apel la toate forţele politice ”să nu sprijine în Parlament rapotul adoptat de Comisia de buget-finanţe pentru

Patru elevi care invata la trei scoli din Sectorul 4, confirmati cu COVID-19

Ziare.com acum 17 minute
Primaria Sectorului 4 a dispus, luni dimineata, in regim de urgenta, masuri de dezinfectie a unor sali de curs, de la trei unitati de invatamant, dupa ce patru elevi au fost confirmati cu coronavirus. Totodata, autoritatea locala va asigura si testa

Un dascăl din Buzău a murit după ce a fost lovit de o trotinetă electrică. Bărbatul avea 71 de ani

Gandul acum o ora
Polițiștii buzoieni au demarat o anchetă penală în urma unui accident care a avut loc în Parcul Crâng din Buzău. Un bărbat de 71 de ani, de meserie dascăl, a murit la scurt timp după ce a fost lovit de o trotinetă electrică. Incidentul tragic a avut

Preşedintele României, al Poloniei şi al Lituaniei îşi declară susţinerea faţă de lupta pentru democraţie în Belarus

Romania TV acum o ora
Președinții României, Poloniei și Lituaniei își declară susținerea față de lupta pentru democrație în Belarus, semnând o declarație comună de susținere a libertății și democrației dar şi făcând apel la comunitatea internațională să se alăture Uniuni

Vânzările de laptopuri, tablete şi camere web au explodat înaintea începerii şcolii

Adevarul acum o ora
Începerea noului an şcolar a generat o creştere a vânzărilor de laptopuri, tablete şi camere web cu aproximativ 50%, pe fondul incertitudinii modului de desfăşurare a cursurilor (clasic, online, sau hibrid) şi a necesităţii pregătirii pentru diferit

Presedintele Iohannis, premierul Orban si ministrul Bode testeaza trenul pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Otopeni

Ziare.com acum o ora
Presedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban si ministrul Transporturilor, Lucian Bode testeaza luni, 21 septembrie, trenul pe ruta Gara de Nord - Aeroportul International Henri Coanda. Ministrul Lucian Bode a afirmat saptamana trecuta ca li

România ia în calcul solicitarea unui test negativ de coronavirus cetăţenilor care vin din state cu număr ridicat de infectări

Adevarul acum 54 minute
Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că se discută posibilitatea solicitării unui test negativ de coronavirus cetăţenilor care vin din state cu număr ridicat de infectări. În cazul în carese preintă un astfel de rezultat, se va renunţa la măsura

Vremea

București
acum

22°
lun.

14°/25°
mar.

14°/25°
mie.

14°/27°
joi

18°/24°
Iasi
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

12°/27°
mie.

10°/26°
joi

12°/28°
Constanta
acum

24°
lun.

17°/24°
mar.

17°/22°
mie.

16°/22°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/23°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
Timisoara
acum

22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/29°
mie.

17°/29°
joi

18°/27°

Editoriale