Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fals jurnal de ieri şi de azi: Până mai ieri, oameni cari mai sunt sau Un mare vis care a murit şi el - „La Grandiflora”

Publicat in Adevarul, vineri 27 septembrie 2013 ·

”La Grandiflora”, inspirat de romanul lui Gib Mihăescu, a fost marele vis cinematografic visat ani întregi de Geo Saizescu, încurajat de promisiunile de sprijin şi sponsorizare ale unor Puternici necurmaţi ai Puterii postdecembriste care îl amânau şi cu o audienţă şi iată că acest vis a murit şi el odată cu marele regizor recunoscut de milioanele de spectatori ai Operei sale cinematografice drept Regele comediei filmice româneşti.

Nu mai amintesc aici de avatarurile depunerii trupului neînsufleţit la Odeon, care fusese Teatrul Naţional o vreme, chiar cu numele Sala Comedia, nu mai vorbesc nici despre avatarurile locului de veci pe Aleea actorilor la Bellu, loc refuzat, ca bietul Mare regizor şi Actor să ajungă la Mânăstirea Cernica, o voi face în Jurnalul unui personaj controversat ce urmează să apară, sper, curând.

Nu voi putea trece, însă acum, peste nemernicia acestui timp pe care îl trăim în România, când un mare pictor Vasile Grigore abia poate fi găsit, mormântul lui, la Străuleşti, când marele istoric al românilor, academicianul Florin Constantiniu, şi-a aflat odihna undeva la marginea dinspre Bărăgan a Bucureştilor. Am auzit, cu acest prilej nenorocit, că în ce îi priveşte pe Actori este un dispecer anume cu drept de a stabili ierarhia valorilor în domeniu, care hotărăşte cine e demn de Bellu şi cine NU! Să fie sănătos!

Din nefericire, societatea nostră e bolnavă rău la capitolul recunoaşterii valorilor şi mai ales din timpul vieţii lor, când dacă nu eşti la Putere şi mai ai îndrăzneala să şi trăieşti, te izbeşti, sigur, de moartea civilă, mai cutremurătoare decât moartea adevărată fiindcă la această moarte eşti condamnat să asişti!

Dar să ne întoarcem la acest Rege al comediei noastrecinematografice, la Marele regizor, dar şi Mare actor de roluri mici, antologice.

Geo Saizescu a fost şi Profesor de regizori şi actori, şi creator

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ludovic Orban, ales președintele Forţei Dreptei, la primul Congres al partidului

Libertatea acum 37 minute
Congresul partidului Forţa Dreptei l-a ales sâmbătă, 20 aprilie, pe Ludovic Orban în funcţia de preşedinte al formaţiunii, acesta obţinând 1.203 voturi favorabile, informează News.ro.

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 2 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 3 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Replica lui Nicușor Dan pentru Piedone, care și-a făcut tricou cu mesajul „Și eu sunt interlop”

HotNews acum 59 minute
Nicuşor Dan a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, ținând în mâini un tricou cu mesajul: „Ştim toți”. Primarul Capitalei îi dă astfel replica lui Cristian Popescu Piedone, care la depunerea candidaturii a

Atletism: Bianca Ghelber s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 31 minute
​Atleta Bianca Ghelber a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, după ce a îndeplinit baremul olimpic la aruncarea ciocanului, sâmbătă, la Nairobi (Kenya), informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bianca GhelberFoto: ANDR

Marinar MORT la bordul unei nave din rada Sulina. Misiunea de salvare, întârziată din cauza condițiilor meteo

Gandul acum 58 minute
Nava „SAR Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagră, a intervenit de urgență sâmbătă dimineață, în urma unui apel de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit ca secerat, pe vas. S

Administraţia Biden a limitat forajele pentru petrol şi gaze şi mineritul în Alaska, nemulţumind liderii statului

News.ro acum o ora
Administraţia Biden a luat măsuri, vineri, pentru a limita atât forajele de petrol şi gaze, cât şi mineritul în Alaska, înfuriind oficialii statului, care au spus că restricţiile vor costa locuri de muncă şi vor face ca SUA să se bazeze pe resurse s

Banca Mondială a atras angajamente de peste 11 miliarde de dolari pentru combaterea crizelor climatice şi globale

News.ro acum 41 minute
Banca Mondială a obţinut angajamente de peste 11 miliarde de dolari din partea unor 11 ţări, pentru noi instrumente hibride de capital şi de garantare a portofoliului menite să extindă capacitatea de finanţare a băncii cu 70 de miliarde de dolari, î

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Slovacii au strâns donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, relatează News.ro c

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

1°/14°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°