Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul Palatelor: Radiografia unui scandal fără final şi instituţiile afectate

Publicat in Mediafax, duminică 30 decembrie 2018 ·

- Şeful Statului Major al Armatei- ultimul motiv de scandal între Palate. Klaus Iohannis a refuzat propunea ministrului Apărării, Gabriel Leş, pe motiv că nu respectă rigorile legii, iar preşedintele a decis prelungirea, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă. Până la publicarea decretului în Monitorul Oficial, acuzaţiile au fost legate de faptul că PSD ar încerca blocarea acestuia, instituţia MO fiind în subordinea Camerei Deputaţilor. Decretul a fost publicat sâmbătă, dar

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arafat: Vaccinare obligatorie sau testare săptămânală. Una din astea două trebuie să fie / Ce categorii sunt vizate

HotNews acum 4 ore
​Medicii, profesorii sau militarrii sunt categoriile care ar putea fi obligate să se vaccineze sau să se testeze săptămânal pe banii lor. O decizie în acest sens urmează să fie luată în curând. „Cert este că trebuie sau vaccinare obligatorie și în

Ministerul Sănătăţii a alocat peste 91 de milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare

Adevarul acum o ora
Ministerul Sănătăţii a informat, joi, că au fost alocate peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare anti-COVID.

Zeci de tablouri și sculpturi furate dintr-un seif din Belgia, descoperite la București

Jurnalul acum 2 ore
Zeci de tablouri și sculpturi furate în urmă cu șase luni dintr-un seif din Belgia au fost descoperite la București. Anchetatorii nu au reușit să găsească toate operele de artă care au dispărut din depozitul belgian. Ancheta este coordonată de autor

Caz fără precedent! O femeie din Botoșani, internată în spital, a sunat la 112. Care a fost motivul

Cancan acum 54 minute
Un caz fără precedent a avut loc în Botoșani. O femeie, care se afla internată într-o unitate spitalicească, a sunat la numărul de urgență 112, pentru că voia să meargă la toaletă. O femeie în vârstă de 79 de ani, care se află internată la Spitalul

AVERTIZARE meteo: Ploi și furtuni anunțate de meteorologi în următoarele zile

Botosaneanul acum 2 ore
Este valabilă pentru toată țara și intră în vigoare joi la ora 19:00.  

CNSU: Nunțile vor putea fi organizate doar cu invitați vaccinați, testați sau trecuți prin boală

Jurnalul acum 44 minute
CNSU a adoptat noi măsuri în contextul pandemiei. Dacă incidența este între 3 și 6 la mia de locuitori, nunțile și botezurile pot fi organizate în spații închise doar cu invitați vaccinați, testați sau trecuți prin boală, cu participarea a maximum 2

Putin anunță că zeci de persoane din anturajul său au COVID-19

HotNews acum 3 ore
​Vladimir Putin a anunțat că „nu una, nu două”, ci zeci de persoane din anturajul său au COVID-19 astfel că va intra în izolare în următoarele zile, potrivit Tass. „Știți că, din păcate, a trebuit să anulez vizita mea la Dușanbe în ultima clipă”, a

„Disco ’89” - Viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu, subiectul unor spectacole la Teatrul Apollo111

Adevarul acum 45 minute
Teatrul Apollo111 a anunţat seria de spectacole „Disco ’89” care prezintă mai multe viziuni asupra vieţii şi morţii uneia dintre cele mai populare artiste din România comunistă, Mihaela Runceanu.

Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis! Generalul acuzat că a sustras aproape 180.000 de euro, condamnat cu suspendare

Capital acum 50 minute
Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA) a fost condamnat de Curtea Militară de Apel Bucureşti la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals material în însc

SURSE Incident grav la telecabina din Buşteni, ţinut secret. O stâncă dislocată de urs din peretele muntelui a căzut pe cablu. Oamenii, coborâţi de urgenţă

Adevarul acum 2 ore
Un incident fără precedent a avut loc la telecabina din Buşteni care face legătura între staţiune şi platoul Bucegilor. Cabina care a pornit în prima cursă, duminică dimineaţă, a rămas blocată undeva între piloanele 2 şi 3.

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/28°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

24°
joi

15°/28°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/21°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

19°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/26°
vin.

16°/25°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/22°

Editoriale