Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un urs aflat în zona Peştera - Padina, capturat de lucrătorii Parcului Natural Bucegi

Publicat in Mediafax, miercuri 26 decembrie 2012 ·

Un urs aflat în zona Peştera - Padina, din Masivul Bucegi, unde sunt cazaţi sute de turişti în hoteluri sau cabane, a fost capturat, miercuri, de către lucrătorii Parcului Natural Bucegi, animalul fiind relocat.

Potrivit reprezentanţilor Parcului Natural Bucegi, ursul este de vârstă adultă, iar persoanele care l-au văzut în zonă spun că animalul a devastat tomberoanele şi poate deveni agresiv în lipsa hranei.

"În zona Padina - Peştera este o concentrare mare de turişti în aceste zile. Noi am montat o cuşcă lângă Hotelul Peştera cu momeală, la acţiune participând şi vânătorii de la Fondul Dunărea, zona fiind pe arealul lor de funcţiune, care face parte şi din Parcul Natural Bucegi. Ursul a fost capturat, va fi tranchilizat cu ajutorul specialiştilor de la I.C.A.S. Braşov şi va fi relocat la limita Parcului Natural Bucegi spre Leaota. Animalul este un exemplar matur, apărea noaptea, dar a fost semnalat şi ziua şi a devastat câteva tomberoane din zonă, în căutara hranei", a declarat directorul Parcului Natural Bucegi, Horia Iuncu.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de duminică, ursul a fost văzut în zona Peştera de către un salvamontist aflat pe schiuri.

"Un alt urs a fost semnalat şi în zona Zănoaga - Bolboci, unde a intrat în opt căsuţe ale unui camping care nu este dat în folosinţă, devastând uşi, mobilier, saltele şi tomberoane cu gunoi. Astăzi (n.r.- miercuri), după capturarea animalului din zona Peştera - Padina, încercăm să-l prindem şi pe acesta şi să-l relocăm", a mai spus Horia Iuncu.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea de capturare a ursului din zona Peştera - Padina, un exemplar de 220 de kilograme, s-a încheiat, iar animalul a fost relocat la limita Parcului Natural Bucegi spre Leaota, în zona Căşăriei.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 52 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 52 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°