Războiul dintre fraţii Dragoş (37 de ani) şi Ionuţ Dolănescu (39 de ani) pentru averea lăsată de celebrul lor tată, Ion Dolănescu, e atât de acerb, încât din cauza neînţelegerilor dintre cei doi, casa părintească din centrul Bucureştiului va fi scoasă la licitaţie şi banii, împărţiţi jumătate-jumătate. Războiul dintre fraţii Dragoş (37 de ani) şi Ionuţ Dolănescu (39 de ani) pentru averea lăsată de celebrul lor tată, Ion Dolănescu, e atât de acerb, încât din cauza neînţelegerilor dintre cei doi, casa părintească din centrul Bucureştiului va fi scoasă la licitaţie şi banii, împărţiţi jumătate-jumătate.
În principiu, fraţii Dolănescu se înţeleseseră asupra modului în care vor împărţi averea tatălui lor, numai că atunci când au discutat de casa în care a locuit celebrul cântăreţ negocierile s-au poticnit.
Experţii imobiliari au evaluat clădirea la 700.000 de euro, dar valoarea a fost contestată de Ionuţ, conform căruia vila n-ar mai face nici 200.000 de euro.
În acest context, după ce au stabilit că Ionuţ şi Dragoş sunt succesori de drept ai rapsodului şi că fiecare are dreptul la jumătate din moştenire, judecătorii de la sectorul 2 au hotărât ca, în lipsa unui consens al celor doi, imobilul să fie scos la licitaţie prin intermediul unui executor, urmând ca banii să se împartă pe jumătate. Astfel, în loc să devină muzeu, casa va fi înstrăinată.