Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 1 noiembrie 2012 ·

Traficul şi consumul de droguri au luat amploare în Vrancea. Din păcate, printre persoanele care vând sau consumă droguri sunt şi elevi de liceu.

Ieri, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Vrancea şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vrancea, au efectuat 10 percheziţii în Focşani, la domiciliile unor dealeri şi consumatori de droguri. Oamenii legii au găsit, în total, 140 de grame de cannabis, drogurile de risc fiind confiscate.

După percheziţii, aproximativ 20 de persoane, respectiv traficanţi, consumatori şi martori, au ajuns la sediul DIICOT Vrancea pentru audieri.

Suspecţii spun că marfa era adusă de la Bucureşti, însă anchetatorii au suspiciuni cu privire la provenienţa drogurilor şi fac verificări în continuare, pentru a stabili de unde era procurat cannabisul şi cum îşi găseau traficanţii de droguri clienţii.

Oamenii legii spun că gruparea a acţionat pe parcursul acestui an. Anchetatorii ne-au precizat că trei dintre persoanele ajunse la audieri, respectiv George M., de 22 de ani, Sorin V., de 26 de ani, şi Mihai Tudorel P., de 23 ani, au primit ordonanţe de reţinere, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pe numele lui Aurelian Cătălin H., de 40 de ani a fost emis mandat de reţinere în lipsă, deoarece la percheziţii el nu a fost găsit, fiind plecat din ţară.

De asemenea, anchetatorii ne-au precizat că Aurelian Cătălin H. a mai fost condamnat pentru aceleaşi fapte, în urmă cu cinci ani. El a fost arestat preventiv la sfârşitul anului 2004 şi condamnat ulterior la un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare. Atunci, anchetatorii i-au confiscat cantitatea de 350 grame de cannabis.

Elevi printre consumatori

Printre consumato

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din Constanța s-a aruncat de la etajul al doilea al școlii

Ziua News acum 22 minute
Un elev în vârstă de 12 ani, de la Liceul „George Călinescu" din Constanța a căzut, marți, de la etajul al doilea al școlii, acesta fiind dus la spital conștient. UPDATE 08.56 Primele cercetări ale polițiștilor din Constanța arată că elevul s-ar fi

Perchezitii la Sibiu si Alba, la persoane banuite ca au cumparat animale cu bancnote euro false

Ziua News acum 22 minute
Un număr de 13 percheziţii se fac, marţi dimineaţa, în judeţele Sibiu şi Alba, la persoane bănuite că au cumpărat animale cu bancnote euro contrafăcute. Anchetatori au confiscat deja 2.200 de euro falşi.

Maria Sharapova, eliminata din primul tur la Australian Open: “E greu sa spun daca voi mai fi aici peste 12 luni”

Obiectiv de Suceava acum 23 minute
Maria Sharapova (beneficiară a unui wild card) nu a stat prea mult la Melbourne. A părăsit competiția din runda inaugurală (3-6, 4-6 cu Donna Vekic), iar la conferința de presă nu a garantat că va mai putea fi văzută și la ediția din 2021 a primului

Școală din Dolj, acuzată că a inventat elevi pentru a păstra posturile de director și secretar

HotNews acum o ora
Școala „Damian” din comuna Sadova, județul Dolj, este investigată după ce 24 de cadre didactice de la altă instituție de învățământ au depus o plângere, reclamând că circa 27 de copii au fost înscriși fictiv în catalog și în sistemul informatic pent

Rezultatele selecției pentru numirea procurorilor-șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT vor fi anunțate astăzi

HotNews acum 2 ore
Rezultatele selecţiei pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT vor fi anunţate public marţi, informează Agerpres. Săptămâna trecută au susţinut interviul la MJ cei opt candidaţi care au îndeplinit condiţ

Ministerul Justitiei publica, astazi, lista propunerilor pentru sefia Parchetului General, DNA si DIICOT

Ziua News acum o ora
Ministerul Justitiei ar urma sa anunte, marti, rezultatele procedurii pentru desemnarea procurorului general si a procurorilor sefi de la DIICOT si DNA. Propunerile vor fi transmise Consiliului Superior al Magistraturii, in vederea obtinerii avizulu

Un castel din Romania, pe lista celor ”50 de locuri din lume pe care trebuie sa le vezi inainte sa mori”. In top se mai afla Capela Sixtina sau Catedrala Notre Dame

Ziua News acum 55 minute
Un obiectiv turistic din România a fost inclus pe lista celor mai fascinante clădiri din lume. Castelul Bran ocupă poziţia 30 în clasamentul realizat de portarul american Architectural Digest.

Cazul primarului din Târgu Mureş, în atenţia CNCD

Jurnalul acum o ora
Cazul primarului din Târgu Mureş, Dorin Florea, se va afla marţi în atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. CNCD s-a autosesizat în urma declaraţiilor primarului referitoare la faptul că doreşte anchetă socială pentru cupluril

Curtea Constitutionala dezbate sesizarea Avocatului Poporului cu privire la Codul Administrativ

Ziua News acum 33 minute
Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea Avocatului Poporului cu privire la Codul administrativ. Renate Weber consideră că nu se justifică urgenţa adoptării acestui document, care ”tinde la inversarea raporturilor constituţionale

Inalta Curte decide azi daca il elibereaza pe Dragnea, in baza unui recurs in casatie

Ziare.com acum 34 minute
Inalta Curte de Casatie si Justitie este asteptata sa se pronunte, marti, in legatura cu recursul in casatie depus de Liviu Dragnea in dosarul angajarilor fictive de la Directia de Protectia Copilului Teleorman. In urma cu o saptamana, fostul lider

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-0°/6°
joi

0°/7°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

0°/5°
mie.

-1°/5°
joi

-1°/1°
vin.

-3°/3°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/4°
mie.

0°/8°
joi

-1°/6°
vin.

-2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-3°/0°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/1°
vin.

-5°/-0°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/5°
vin.

-2°/5°

Editoriale