Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai bune cărţi din 2011

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Publicaţii străine prestigioase au desemnat cele mai bune cărţi ale anului trecut şi anticipează succesele lui 2012. Câteva volume au apărut deja şi în româneşte, iar altele urmează să fie publicate.

Săptămânalul american „Publishers Weekly" trece pe primul loc în topul celor mai bune zece apariţii editoriale ale anului trecut romanul „The Mariage Plot"/„Intriga matrimonială", de Jeffrey Eugenides. Apărută în ediţia internaţională în octombrie 2011, cartea lui Eugenides - cunoscut în România pentru „Middlesex" (2005) - a ieşit pe piaţa românească la doar o lună diferenţă, în traducerea Danei Crăciun, la Editura Polirom.

Despre Jeffrey Eugenides, Jonathan Franzen, la rândul său unul dintre cel mai bine cotaţi scriitori contemporani americani, spune că este „un mare talent şi un autor altruist". „Eugenides e generos cu cititorii lui, căci le spune poveşti ce-i cuceresc fără greş, dar şi cu personajele sale, care ajung la ananghie, se zbat, suferă şi se căiesc aşa cum o fac toţi cei pe care îi iubim cu adevărat, dobândind iertarea noastră", remarcă autorul bestsellerului „Libertate".

(„Libertate", apărut de asemenea în 2011, a fost cartea de vacanţă a preşedintelui SUA Barack Obama şi a apărut în româneşte la două luni faţă de ediţia internaţională.) Romanul lui Eugenides, „Intriga matrimonială", este povestea vechiului triunghi amoros (acţiunea e plasată în anii '80), spusă într-un limbaj contemporan şi condimentată cu trimiteri livreşti - Eugenides destructurează relaţia de cuplu folosindu-se de semiotică şi de literatură.

„New York Times" merge la sigur: Stephen King

O carte care se regăseşte în top 3 „Publishers Weekly", dar şi în top 10 al cotidianului „The New York Times" este cel mai recent roman al laureatei Orange Prize for Fiction, Ann Patchett. „State of Wonder"/„Nelinişte", aventura a două femei prin exotica pădu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 34 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°