RODICA CULCER: "Poate că Pactul pentru educaţie este un lucru bun, dar sigur lasă nerezolvate câteva probleme fundamentale ale acestui domeniu".

Să ne gândim doar la factorul uman şi să ne întrebăm cât de înţelept poate fi să dai 6% din PIB pe mâna unui ministru cum este Cristian Adomniţei? Nici cu 60% din PIB nu poate domnul Adomniţei să transforme învăţământul românesc într-un învăţământ performant, care să ofere şanse egale de dezvoltare tuturor copiilor ţării. De altfel, noţiunea de performanţă intelectuală nici nu poate fi asociată cu Cristian Adomniţei. Şi aceasta nu numai pentru că nu a fost în stare să numere singur steluţele de pe steagul european şi şi-a pus consilierii să numere în locul lui, ci pentru că, de când s-a instalat în fruntea ministerului, nu a făcut altceva decât să promoveze suficienţa, minima rezistenţă şi diminuarea efortului de învăţare. Probabil că nici nu-şi pune problema de a pregăti tineretul României pentru o societate bazată pe ştiinţă (knowledge-based society), mulţumit fiind de faptul că minoritatea de supradotaţi din România se regăseşte în universităţile americane.

Această strategie populistă şi iresponsabilă - ca toate strategiile populiste de altfel - şi-a produs primele efecte dezastruoase la tezele cu subiect unic. Introduse de ministrul Adomniţei pentru „a-i elibera pe copii de stres“, ele s-au dovedit orice altceva, numai instrument eficient de evaluare a cunoştinţelor elevilor nu. S-a copiat în neştire, iar supraveghetorii i-au ajutat pe elevi în loc să se asigure că teza reflectă cu adevărat cunoştinţele acestora. Este inutil să argumentăm că obţinerea unei note mari nemeritate nu-i ajută deloc pe tineri să se pregătească pentru viaţă. Toată lumea cu un minim bun-simţ şi o minimă dotare intelectuală ştie acest lucru, dar ar fi inutil să încerci să-i convingi pe domnul Adomniţei şi pe colaboratorii