Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima școală

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 iunie 2017 ·

Iar mentorul s-a numit Mihai Cârciog. Regretatul Mihai Cârciog, într-o zi, ne-a cerut lui Ion Cristoiu și mie să facem cât mai multe angajări. Nu aveam spațiu redacțional, dar ne-am conformat.  Am organizat concursuri peste concursuri în parcarea Casei Presei Libere. Și astfel, din rândul unor studenți sau chiar al unor elevi, au apărut sute de viitori jurnaliști. Au fost școliți rapid de câțiva oameni cu experiență, printre care mă număr.  Evident, magistrul a fost Ion Cristoiu. Ca s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul Orban II, la vot în Parlament. Opoziția face front comun

Corect News acum 32 minute
Guvernul Orban II va fi votat azi în Parlament, însă opoziția face front comun pentru a împiedica anticipatele. Tot astăzi, CCR decide dacă desemnarea lui Orban din nou premier este constituțională, scrie HotNews.ro.

Criză de măşti medicinale în Germania

HotNews acum 45 minute
Farmaciile din Germania şi-au epuizat stocurile de măşti medicinale şi nu au primit noi livrări, transmite DPA. "Sunt întârzieri semnificative şi complicaţii cu livrările", a declarat Thomas Porstner, preşedintele Asociaţiei distribuitorilor farmace

Premierul Ludovic Orban nu vrea sa treaca guvernul

Ziua News acum 27 minute
Situaţie fără precedent în Parlamentul României. Noul cabinet propus de Ludovic Orban vine în faţa plenului pentru votul de învestire, doar că liberalii şi preşedintele Klaus Iohannis nu vor să obţină votul de validare. În […] Articolul Premierul Lu

Cutremur in Turcia: Seismul a avut loc la o adancime de doar 15 kilometri

Ziua News acum 27 minute
Turcia a fost lovită de un nou cutremur luni, 24 februarie 2020. Cutremurul s-a produs luni dimineața, la ora 04:43:34 (ora locală a României). Seismul a avut o magnitudine de 5,3 grade. Potrivit INFP, seismul […] Articolul Cutremur în Turcia: Seism

Curtea Constituţională dezbate astăzi sesizarea privind desemnarea lui Ludovic Orban în funcția de premier

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituţională dezbate, luni, sesizarea referitoare la un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, potrivit Agerpres. Potrivit documentului

Epidemia de coronavirus: Cele mai sumbre scenarii se adeveresc. UE, în pragul primei închideri a frontierelor de la introducerea Schengen

Mediafax acum 2 ore
Bruxelles-ul se teme că răspândirea noului coronavirus va provoca prima închidere a frontierelor din motive de sănătate de când a fost instituită zona Schengen în 1995. Până acum, controalele la frontieră au fost refăcute temporar din motive de sigu

Cod Roşu de vânt puternic, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 33 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică avertizări de Cod Galben, Cod Portocaliu şi Cod Roşu de vânt, valabile pentru zilele de 23 şi 24 februarie (duminică şi luni). Atenţionarea de Cod Galben (55-70 km/oră) este valabilă pent

Ministrului francez de Finante: 'Sectorului turismului este afectat puternic de epidemia de coronavirus'

Ziua News acum 27 minute
Sectorului turismului din Franţa este afectat puternic de epidemia de coronavirus, potrivit ministrului francez de Finanţe, Bruno Le Maire, citat de CNBC, potrivit news.ro. ”Avem mai puţini turişti în Franţa, cu 30%-40% mai puţini decât ne aşteptam”

Dragobetele - Simbolul tinereţii, al veseliei, este protectorul îndrăgostiţilor în tradiţia românească

Ziarul de Iasi acum 40 minute
Dragobetele este zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii, provenit din tradiţiile dacice şi sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie. Obiceiul Dragobetelui se păstrează încă viu în unele sate din nordul şi vestul Olteniei, şi în funcţie de regiune

Poza zilei 24 februarie 2020

Botosaneanul acum 2 ore
Foarte clar indicatorul sau ce-o fi ăsta...

Vremea

București
acum

12°
lun.

7°/16°
mar.

4°/13°
mie.

7°/16°
joi

3°/13°
Iasi
acum

lun.

3°/8°
mar.

1°/12°
mie.

6°/16°
joi

2°/8°
Constanta
acum

11°
lun.

5°/15°
mar.

3°/11°
mie.

6°/17°
joi

3°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/8°
mie.

5°/12°
joi

0°/4°
Timisoara
acum

10°
lun.

5°/10°
mar.

4°/13°
mie.

6°/15°
joi

3°/8°

Editoriale