Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cauza Bănel, cazul Bănel

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 17 august 2011 ·

Mijlocaşul stelist îşi pierde ceva mai preţios decît calitatea centrărilor

Făurei-Brăila-Timişoara-Bucureşti. Casă de chirpici, sărăcie lucie, copilărie cu lipsuri. Apoi fuga spre pămîntul făgăduinţei, care pentru mulţi copii amărîţi arată ca un dreptunghi cu gazon. Promisiunea unui mare talent, legitimarea la un club unde marile talente ajung cîteodată şi mari fotbalişti. Făurei-Brăila-Timişoara-Bucureşti. Ar putea fi drumul întortocheat al unei locomotive care scrîşneşte la cea mai lină curbă şi care trage după ea vagoane grele de marfă. Bănel este un fel de locomotivă, iar uneori pare că se opinteşte pentru toată garnitura. Nu elanul îi lipseşte. Omul are ambiţie şi plămîni. Şi picioare rezistente. Dar a reuşit doar 1,24 centrări în medie pe meci în campionatul trecut. Debutul în cel prezent nu a schimbat statistica. Prin urmare, antrenorul a decis să nu îl mai lase să execute cornerele şi loviturile libere. A interzice unui jucător de bandă să centreze este ca şi cum l-ai deposeda pe chirurg de cuţit şi pe violonist de arcuş. Ultimul ar avea voie să cînte ciupind coardele, celălalt să participe la operaţie doar ca anestezist.

Nicoliţă ediţie 2011 este pe cale să piardă ceva mai important decît locul în echipă. Nu, nu din cauza centrărilor prin spatele porţii. Pentru cavalerism nu există statistici. Softul care măsoară fair-play-ul ar fi o provocare şi pentru echipa lui Steve Jobs. Îl ţinem foarte bine minte pe acel Bănel care la Comisia de Disciplină a negat că ar fi auzit scandările rasiste ale unei galerii. Nu i se întîmpla nici prima şi nici ultima dată. El nu auzea ce auzea toată lumea. Tînărul din Făurei practica o formă nobilă de surzenie. Apoi strîngea ca un şcolar sîrguincios sticlele aruncate din tribună de altă galerie ostilă. Nimic deosebit la prima vedere. Îşi curăţa locul de muncă. Era acolo şi o formă de igienă mentală. Apoi, lumea a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum o ora
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum o ora
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum o ora
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum o ora
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum o ora
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată de Fluminense în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor. Brazilienii s-au impus cu 2-0

News.ro acum o ora
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor. Echipa braziliană s-a impus datorită golurilor marcate de Cano, în minutul 3

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum o ora
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după abrogarea operaţionalizării structurilor antifraudă judeţene: „Ar fi generat COSTURI suplimentare”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni seară, după ce Guvernul a abrogat operaţionalizarea structurilor antifraudă judeţene de la 1 iulie, că măsura ar fi generat costuri suplimentare pentru bugetul public, fragmentare la nivel deciz

Sorin Grindeanu: „Prima ANOMALIE legislativă pe care o corectez ca președinte al Camerei Deputaților. Și acesta este doar începutul!”

Gandul acum o ora
„Fără bani de la stat pentru cazarea parlamentarilor cu proprietăți în București-Ilfov! Reforma statului trebuie să plece de la vârf și nu de la oamenii care muncesc din greu!”, este anunțul președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, făcut

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

17°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

19°/33°
Constanta
acum

21°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/32°
mie.

16°/34°
joi

17°/38°
vin.

20°/40°