Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asta ar putea fi cea mai mare lovitură a Stelei după 12 ani! "De mult nu au mai avut aşa cuplu de atacanţi"

Publicat in Pro Sport, luni 5 septembrie 2011 · ·

Oficialii roş-albaştrilor sunt convinşi că, în sfârşit, cei doi foşti jucători ai Universităţii Craiova pot forma acum, la Steaua, unul dintre cele mai de temut cupluri de atacanţi pe care cea mai titrată echipă din fotbalul românesc le-a avut vreodată. Concurenţa cu fraţii Ilie nu e uşoară.

După ce de o săptămână Florin Costea a început să se antreneze alături de colegii săi şi a debutat în tricoul Stelei, reuşind o "dublă", în meciul amical cu CS Tunari, steliştii sunt convinşi că foştii atacanţi ai Ştiinţei vor face furori sub comanda lui Levi. "I-am urmărit cu atenţie în aceste zile pe Florin şi Mihai Costea. Putem spune că, după foarte mulţi ani, de la Adrian şi Sabin Ilie, Steaua nu a mai avut un asemnea cuplu de atacanţi", şi-a început discursul un oficial al roş-albaştrilor, după care a continuat: "Suntem convinşi că Florin şi Mihai se pot ridica fără probleme la valoarea fraţilor Ilie. Au cam aceleaşi calităţi, tehnică şi viteză. În plus, cei doi fraţi Costea pot decide şi ei, la rândul lor, un meci, la fel cum făceau Adrian şi Sabin".

"Să nu mai fie egoişti"

Totuşi, sursa respectivă ne-a mărturisit care este şi sfatul principal pentru foştii jucători ai Craiovei ca să reuşească să ajungă la un nivel foarte ridicat. "În primul rând, Steaua nu e Craiova! Aici ei trebuie să uite că sunt fraţi pe teren, să nu facă greşeala să paseze doar între ei în atac. Aşa s-a întâmplat la Craiova, iar vestiarul le sărea în cap. Paradoxal, în meciul cu Tunari, deşi Florin este mult mai tehnic, el dădea drumul la balon, în schimb, Mihai, poate şi din cauză că este mai tânăr, cam dorea să facă totul de unul singur. Dacă vor învăţa să joace în folosul echipei, atunci vor ajunge foarte sus", a încheiat oficialul Stelei.

Adrian Ilie a încercat în urmă cu doi-trei ani să devină impresarul fraţilor Costea, dar rivalul său, Giovani Be

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, condamnată după patru ani la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Libertatea acum 18 minute
Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. De

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 34 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 43 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 45 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°