Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O hunedoreancă demonstrează că dobânda bancară este la mâna clienţilor

Publicat in Adevarul, marți 31 august 2010 ·

O femeie susţine că are dreptul la o dobândă mai mică. Pentru a evita scăderea dobânzii la creditele acordate clienţilor, băncile aplică tertipuri printre care şi procedura aprobării tacite.

Cristina Paico din Deva a contractat un credit în euro pentru nevoi personale cu ipotecă, credit cu dobândă variabilă. Pentru că normele europene o impun, Guvernul a aprobat o ordonanţă (OUG 50/2010) care obligă băncile să-şi raporteze dobânzile la indici de referinţă independenţi (EURIBOR, ROBOR, LIBOR) şi nu ca până acum, la o „dobândă internă de referinţă”, care în esenţă, este stabilită arbitrar, funcţie de costurile de finanţare ale băncii. Cu alte cuvinte, prin aplicarea acestei ordonanţe, băncile pierd procente însemnate la dobânda aplicată. Ca să preîntâmpine fenomenul, unele bănci au trimis clienţilor scrisori prin care aceştia sunt informaţi asupra noului mod de calcul al dobânzii. Numai că este o problemă.

„Formula aplicată de bancă nu este corectă. După lege, în cazul meu, dobânda este EURIBOR (1,1 %) plus marja BCR (1,5 %), ceea ce înseamnă un procent de maxim 3 %. În scrisoare, banca foloseşte în formula de calcul şi dobânda de referinţă a sa (8,9 %), ceea ce duce dobânda la 10,4 %, adică tot ca până acum”, spune Cristina Paico.

Aceasta precizează că în scrisoare se spune că în 15 zile de la primirea ei, noua formulă de calcul a dobânzii intră în vigoare prin „aprobare tacită”. „Nu sunt de acord cu asta şi am depus de urgenţă un refuz de acceptare la sediul BCR prin care îmi exprim dezacordul privitor la semnarea oricărui act adiţional la contract care foloseşte în formula de calcul indici neprevăzuţi de lege, în speţă «dobânda de referinţă». În situaţia mea, sunt mulţi clienţi ai băncii, dar puţini au sesizat despre ce e vorba”, spune Cristina Paico.

„Vom încerca în prima fază să oferim o altă formulă, care poate fi chiar o dobândă fix

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WTA Dubai: Când va avea loc finala dintre Simona Halep și Elena Rybakina

HotNews acum 10 ore
Simona Halep (2 WTA) va juca sâmbătă finala cu numărul 37 a carierei. În lupta pentru trofeul de la Dubai, fostul lider mondial o va înfrunta pe Elena Rybakina (Kazahstan, 19 WTA, 20 de ani). Partida va începe la ora 17:00 (ora României) și va fi tr

Iohannis, după summitul UE pe buget ce s-a încheiat fără acord: „Diferențe de abordare între statele membre”

HotNews acum 5 ore
Președintele Klaus Iohannis a participat joi și vineri, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European dedicată negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual (2021-2027), unde a pledat pentru asigurarea unei finanțări cor

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 22 februarie 2020. Racii pot afla un secret

Cancan acum 9 ore
Horoscopul zilei de 22 februarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 22 februarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate

Printul Harry si Meghan Markle renunta la cuvantul „Royal” din brandul lor

Ziua News acum 18 minute
Prinţul Harry şi soţia sa Meghan nu vor folosi cuvântul „Royal” (n.r. Regal) pentru noul lor brand, a anunţat un reprezentant al ducilor de Sussex.

​Sibiu: Trei morți în urma unui accident grav, produs de un tânăr care circula cu viteză și a intrat pe contrasens

HotNews acum 4 ore
Un accident rutier grav s-a produs vineri seara pe drumul județean 106, în zona localității Hosman, din județul Sibiu, acesta fiind provocat de un tânăr de 19 ani, care, din cauza vitezei excesive, a intrat pe contrasens, a anunțat IPJ Sibiu. În urm

VIDEO. Vezi toate cele cinci piese cu Roxen pentru Eurovision

Pagina de media acum 6 ore
VIDEO. Care va fi piesa câștigătoare? TVR a anunțat care sunt cele cinci piese compuse pentru Roxen, din care se va alege melodia pentru Eurovision. Publicitate Dintre cele cinci piese, una va fi desemnată să reprezinte România la Eurovision. Este p

Giuseppe Conte: Italia, România şi Portugalia au primit sarcina de a formula o propunere privind bugetul UE

HotNews acum 6 ore
Italia, România şi Portugalia au primit sarcina de a elabora o propunere pentru viitoarele negocieri pe tema bugetului multianual al Uniunii Europene, a declarat premierul italian Giuseppe Conte, după summitul de la Bruxelles, care s-a încheiat fără

Presa internaţională despre Malmkrog, filmul lui Cristi Puiu: O capodoperă plină de intensitate

HotNews acum 7 ore
„Malmkrog”, noul film al regizorului Cristi Puiu, a avut premiera mondială, vineri, la prestigiosul Festival Internaţional de Film de la Berlin. Pelicula a deschis secţiunea Encounters, în prezenţa regizorului, într-o proiecţie cu sala plină şi minu

Șase români de pe nava de croazieră "Diamond Princess" vor fi repatriaţi mâine

Ziua Constanta acum 12 ore
Şase cetăţeni români de pe vasul "Diamond Princess" vor fi repatriaţi sâmbătă cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES. Toţi cei şase cetăţeni români de pe va

Un bărbat urmărit de polițiști și-a abandonat mașina cu copilul în ea și a fugit, la Craiova

HotNews acum 7 ore
Polițiștii din Craiova caută vineri seară un bărbat care a fost urmărit în trafic după ce nu a oprit la semnalele poliției. În cele din urmă, el a oprit pe o stradă, unde și-a abandonat mașina, cu un copil în ea, și a fugit. Potrivit Poliției Dolj,

Vremea

București
acum

sâm.

4°/9°
dum.

4°/11°
lun.

6°/13°
mar.

3°/11°
Iasi
acum

sâm.

1°/5°
dum.

1°/11°
lun.

2°/9°
mar.

1°/11°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

3°/11°
lun.

5°/14°
mar.

2°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/8°
lun.

0°/6°
mar.

-1°/8°
Timisoara
acum

sâm.

0°/8°
dum.

3°/12°
lun.

5°/10°
mar.

3°/12°

Editoriale