INTERNAŢIONAL. Înainte de Revoluţia Islamică, Teheranul era principalul aliat din Orientul Mijlociu al Washingtonului, care îi susţinea programul nuclear. Sursa: AP
La 31 de ani după Revoluţia Islamică, Teheranul aruncă în jocul negocierilor cu marile puteri cartea uraniului îmbogăţit la 20%, e drept, sub privirile inspectorilor AIEA, iar preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a anunţat ieri că procentul ar putea ajunge chiar la 80%.
Până acum, unul dintre argumentele constant invocate de Iran ca să convingă că programul său nuclear are exclusiv scopuri civile era că uraniul a fost slab îmbogăţit. Asta în condiţiile în care pentru fabricarea unui focos nuclear este nevoie de uraniu puternic îmbogăţit.
Ironiile istoriei
Planurile americane nucleare în privinţa Iranului, cândva principalul aliat al SUA în Orientul Mijlociu, au fost date peste cap de Revoluţia Islamică din 1979. Asta după ce, în 1957, SUA şi Iranul semnaseră un acord de cooperare nucleară civilă, parte a programului american „Atomi pentru Pace” şi după ce, în 1967, SUA trimiseseră în Iran transporturi de uraniu şi plutoniu pentru un reactor de cercetare.
În anii ’70 au fost puse la punct planuri de construire pe teritoriul iranian a 20 de centrale nucleare cu ajutor american, iar Teheranul a semnat acorduri cu mai mulţi contractori europeni, între care firma germană Kraftwerk Union (parte a Siemens AG) şi a început lucrările la centrala din Bushehr, cea la care lucrează acum contractori ruşi.
Cu patru ani înainte de Revoluţia Islamică, Institutul de Tehnologie Massachusetts a semnat un contract cu Agenţia Iraniană pentru Energie Atomică în vederea specializării inginerilor iranieni în domeniul nuclear.
Prietenia cu Israelul
Transformarea Iranului în putere nucleară echivala pentru Washington, în anii ’50, c
