Pentru specialişti, scamatoria judecătoarei Bîrsan poate părea o bijuterie de interpretare a legii. Pentru neofiţi, e golănie.

Dumnezeii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne oferă o nouă ocazie de distracţie. De data aceasta, protagonista este Gabriela Bîrsan, preşedinta Secţiei de Contencios, cercetată penal într-un caz de corupţie.

Recent, CSM a admis cererea DNA de a fi percheziţionată locuinţa Gabrielei Bîrsan şi a soţului său, Corneliu Bîrsan, judecător CEDO, în cadrul procedurii penale care o viza doar pe ea. Soţii Bîrsan au atacat avizul CSM la Secţia de Contencios a Înaltei Curţi, motivând că Bîrsan-soţul are imunitate diplomatică, deci percheziţia trebuia încuviinţată de CEDO, nu de CSM.

După ce şeful CSM a sugerat public că Gabriela Bîrsan ar trebui să renunţe la funcţia de conducere, pentru ca cererea sa să nu fie judecată de subordonaţii săi, aceasta face o mişcare absolut halucinantă. Formulează către ea însăşi o cerere prin care îi recuză pe toţi judecătorii Secţiei de Contencios, cu excepţia sieşi. În acest fel, ea evită rigoarea Codului de procedură civilă, care interzice recuzarea unei întregi instanţe sau a unei întregi secţii: mai rămânea un singur magistrat nerecuzat, pe numele său Gabriela Bîrsan. Şi pentru ca nu cumva să ajungă, Doamne fereşte!, să se judece ea pe ea însăşi, trimite speţa la preşedinta Înaltei Curţi, pentru ca aceasta să urmeze paşii descrişi de Codul de procedură: să completeze Secţia de Contencios cu magistraţi aduşi de la alte secţii şi să formeze un complet care să judece cererile soţilor Bîrsan. Încă nu ştim ce decizie a luat, dacă a luat, preşedinta Înaltei Curţi.

Pentru specialişti, scamatoria juridică a Gabrielei Bîrsan poate părea o bijuterie de interpretare a legii, o măiastră lectură în filigran a Codului de procedură civilă, o curajoasă scufundare în cotloanele cele mai subtile ale şti