Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băgaţi la apă! ProSport i-a aruncat pe Camelia şi Dragoş în vârtejul întrebărilor

Publicat in Pro Sport, vineri 24 iunie 2011 · ·

La un simplu exerciţiu de imaginaţie, Potec l-ar bate pe Agacheîn orice probă peste 400 de metri.

La ce vârstă ai învăţat să înoţi?

POTEC: De foarte mică, nici nu mai ştiu exact la ce vârstă, darştiu că tatăl meu a fost cel care m-a învăţat, în Dunăre. Cert e căperformanţa am început-o la 9 ani, în clasa a III-a.

AGACHE: Am mers pentru prima dată la bazin pe când aveam şase ani,atunci am învăţat să şi înot, iar primul concurs la care am luatparte s-a desfăşurat trei ani mai târziu, în Arad. Acolo amterminat pe locul al treilea.

Ţi-ai imagina viaţa fără înot?

P: În momentul de faţă, nu, dar cu siguranţă, dacă nu aş fi făcutînot, aş fi făcut alt sport. Sunt sigură că părinţii mei ar fi alesun sport, pentru că ambii au făcut sporturi de performanţă.

A: Acum nu, dar va veni şi clipa asta, şi după 25 de ani de înotpot să afirm că e parte importantă din viaţa mea. Deşi se spune căe un sport plictisitor - te uiţi la linia de pe fundul bazinului,faci pauze mici, respiri repede şi din nou în apă -, are şi foartemulte laturi frumoase şi odată prins în hora înotului, te laşicaptivat pe viaţă.

La ce te-a ajutat cel mai mult înotul înviaţă?

P: M-a ajutat să mă maturizez de o mie de ori mai repede. Amînvăţat să fiu responsabilă de mică, să răspund de faptele şideciziile mele, să muncesc mai mult pentru a-mi atingescopurile.

A: În primul rând m-a disciplinat, ştiam că am antrenament şi totprogramul meu era bătut în cuie în ziua respectivă. Aşa am crescut,aşa m-am maturizat.

Unde ai înota mai bine, în Dunăre sau în MareaNeagră?

P: În piscină (râde). Când eram mică, înotam des în Dunăre, deexemplu, dacă treceam Dunărea cu bacul, în mijlocul Dunării săreamşi înotam până pe malul celălalt. În Marea Neagră nu am înotatfoarte mult, îmi place să stau la mal sau la plajă. Acum nu aş maiînota în niciuna dintre ele

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 50 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 8 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 21 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 28 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 37 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°