În picioare, sprijinindu-se cu o mână de jilţ, se uită în jur, uşor derutat. Este foarte slab şi sacoul vechi i-a devenit prea mare, la umeri. Ion Iliescu urcă, agil, treptele şi îl atinge, în treacăt, pe mânecă. Nu bagă de seamă, în agitaţia care-l înconjoară, şi se aşează în scaun cu palmele pe genunchi şi privirea spre parlamentarii care-i fac poze cu telefonul mobil. Acolo, pe podium, pe culoarul dintre două mese, prezidiu şi sală, regele Mihai pare stingher. Nu este Parlamentul pe care-l cunoştea. Aula imensă a celui de acum, lojele înalte, marmura în care se reflectă sute de becuri, uşile grele, rândurile interminabile de bănci par să-l copleşească, accentuându-i fragilitatea dată de cei 90 de ani, pe care tocmai i-a împlinit. Chiar şi discursul său, rostit într-o română curată, sună ca venit din altă lume, fiindcă vorbeşte, simplu, despre demnitate, modestie, înţelepciune, credinţă şi iubire, noţiuni care rar se strecoară în speech-urile politice de azi.
Din păcate, unii lideri nu au vrut să-l audă şi au lipsit. Preşedintele Traian Băsescu şi-a programat tocmai, astăzi, o întâlnire, la Bruxelles, cu Jose Manuel Barroso, şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, o vizită în Georgia, premierul Emil Boc - una, de Ziua Armatei, la Carei, miniştrii, cu două excepţii, erau toţi la muncă, iar Preafericitul Daniel, capul Bisericii care l-a uns, cândva, pe micul Mihai, rege, nu s-a putut dezlipi de moaştele Sfântului Andrei.
Fix 20 de minute a stat, în sala de plen a Parlamentului, regele Mihai, şi, cu excepţia doamnei Anastase, care nu putea deturna avionul de Tbilisi, oricare dintre cei enumeraţi mai sus îşi putea aranja agenda, în aşa fel încât să participe la reuniunea solemnă. Prezenţa lor, care, în fond, ţine de civilizaţia politică, ar fi fost un semn că România ştie să-şi omagieze simbolurile istorice, să-şi preţuiască trecutul şi este capabilă