Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat a rămas fără o mână după ce a fost surprins de tren, în tunelul de la Şuncuiuş

Publicat in Adevarul, vineri 4 mai 2012 ·

Doi turişti au fost surprinşi de un tren într-un tunel de cale ferată dintre localităţile bihorene Bălnaca şi Şuncuiuş. Unul dintre ei nu a reuşit să ajungă să se adăpostească în refugiile laterale existente şi a fost acroşat de tren, fiindu-i amputat un braţ şi suferind diferite leziuni.

Două persoane s-au angajat în trecerea tunelului de cale ferată dintre localităţile bihorene Bălnaca şi Şuncuiuş, acţiune interzisă după cum se precizează în textul tăbliţelor postate la capetele tunelurilor, fără să posede măcar o sursă de lumină. "Imprudenţii turişti au fost surprinşi în tunel de o garnitură de tren, unul dintre ei nereuşind să ajungă la adăpost, într-unul din refugiile laterale existente, fiind acroşat de tren. La fiecare tunel de cale ferată localizat în perimetrul Defileului Crişului Repede există o potecă ocolitoare perfect vizibilă şi utilizată în mod curent atât de localnici cât şi de turişti", a precizat Adi Marin, vicepreşedintele Serviciului Salvamont Salvaspeo Bihor.

În urma acestui incident, turistului i-a fost amputat braţul stâng şi a suferit multiple leziuni, inclusiv o fractură craniană severă. În prezent el se află internat la Spitalul Judeţean Bihor, unde a fost supus la mai multe intervenţii chirurgicale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia prelungește carantina pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria până la 7 septembrie

Libertatea acum o ora
Autoritățile din Italia au anunțat, sâmbătă, că extind obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria, măsura fiind valabilă până la data de 7 septembrie 2020.

Jandarmii și salvamontiștii harghiteni au salvat cinci fete rătăcite pe munte

Radio Mures acum 17 minute
Jandarmii montani și salvamontiștii harghiteni au interveniti ieri pentru căutarea și salvarea a cinci tinere, cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, din județul Iași care s-au rătăcit pe munte în zona Lacul Roşu, transmite ISU Harghita. Jandarmi

COVID-19 | Țara care nu a mai înregistrat transmitere comunitară de 100 zile

Wall-Street.ro acum 25 minute
Noua Zeelandă a marcat 100 de zile fără transmitere comunitară a coronavirusului, au anunţat oficialităţi din domeniul sănătăţii, potrivit Agerpres. Directorul general al serviciilor de sănătate Ashley Bloomfield a declarat că acest punct de cotitur

FOTO Botoșani: Pompierii încearcă să stingă de peste 24 de ore un incendiu la un depozit cu 10.000 de baloți de paie

HotNews acum o ora
De mai bine de 24 de ore, pompierii botoșăneni intervin pentru stingerea incendiului care a cuprins un depozit de furaje de pe rază comunei Ripiceni, anunță ISU Botoșani, potrivit Mediafax. În acest moment, se intervine în continuare cu cinci autosp

Noua Zeelandă: un bărbat primește 10.000 de dolari pe an pentru a fi vrăjitor oficial al unui oraș

HotNews acum o ora
Ian Brackenbury Channell s-a stabilit în Noua Zeelandă în anii ’70, unde a devenit cunoscut ca The Wizard - Vrăjitorul, iar din 1998 este plătit cu 16.000 de dolari din Noua Zeelandă (10.400 de dolari) anual de către Consiliul Local Christchurch, pe

Alegeri în Belarus. Lukaşenko, sigur că va câştiga al şaselea mandat. O fostă profesoară, cea mai mare provocare pentru preşedinte

Adevarul acum o ora
Aleksandr Lukaşenko este convins că va câştiga al şaselea mandat consecutiv de preşedinte al Belarusului, însă Svetlana Tikhanouskaya, fostă profesoară de limba engleză, reprezintă cea mai mare provocare pentru preşedintele supranumit odată de Washi

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îl consideră „agitator” pe cineastul Cristi Puiu, care nu este de acord cu purtarea măştii în aer liber

Adevarul acum o ora
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este de părere că cineastul Cristi Puiu, care a declarat recent că nu este de acord cu purtarea măştii în aer liber, nu a făcut decât să îşi promoveze filmul „Malmkrog” prin afirmaţiile controversate şi îl consider

Mii de israelieni au cerut demisia premierului Netanyahu: „Timpul tău s-a scurs” VIDEO

Adevarul acum o ora
Mii de israelieni s-au adunat sâmbătă în faţa reşedinţei din Ierusalim a prim-ministrului Benjamin Netanyahu, cerându-i să demisioneze, pe fondul acuzaţiilor de corupţie şi al răspunsului guvernului său la criza provocată de noul coronavirus, relate

O mare metropolă europeană impune obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise. Unde s-a implementat o astfel de restricţie

Mediafax acum 5 ore
Pe fondul creşterii numărului de infectări cauzate de coronavirus, Parisul a luat măsuri drastice Autorităţile franceze obligă cetăţenii capitalei să poarte măşti în zonele aglomerate şi în punctele turistice Rata cazurilor pozitive a metropolei par

Alegeri prezideţiale în Belarus. Şefa echipei de campanie a candidatei opoziţiei, arestată. Aleksandr Lukaşenko vrea să-l întreacă pe Vladimir Putin

Adevarul acum o ora
În Belarus, o ţară cu 9.5 milioane de locuitori, au loc duminică alegerile prezidenţiale. Votarea a început, practic, de marţi, înregistrându-se până în prezent o participare de peste 32%, conform informaţiilor furnizate de autorităţi. Şefa echipei

Vremea

București
acum

28°
dum.

25°/32°
lun.

21°/33°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

20°/28°
lun.

18°/30°
mar.

18°/30°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

26°
dum.

24°/27°
lun.

22°/28°
mar.

21°/28°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

27°
dum.

22°/31°
lun.

19°/31°
mar.

20°/31°
mie.

19°/30°

Editoriale