Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Vrem victoria cu Urziceni”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 noiembrie 2009 ·

Unirea Urziceni a învins chinuit sâmbătă seară, pe teren propriu, codaşa Universitatea Craiova, scor 3-2, în etapa a 12-a a Ligii I la fotbal.

Sorin Frunză a reuşit o „dublă”, dar Craiova a egalat de fiecare dată, prin golurile lui Mihai Costea şi Wobay. În prelungiri, Marius Bilaşco a adus victoria campionilor. Bucuria succesului i-a afectat memoria lui Mihai Stoica, managerul general al ialomiţenilor.

„Eu când vorbesc, de regulă aduc argumente. Craiova n-a avut nicio ocazie clară, în afară de goluri”, a tunat ieri Stoica, la Sport.ro. Oficialul campioanei a uitat că, la scorul de 2-2, oltenii au avut o bară, la un şut expediat de Trică.

Glasgow Rangers, adversara de miercuri a Unirii din Liga Campionilor, a jucat ieri doar o jumătate de partidă, în deplasare, cu Dundee United, meciul fiind întrerupt din cauza ploii. După 45 de minute, Rangers conducea cu 1-0. „Mergem la Bucureşti să câştigăm jocul cu Unirea. Nu vom fi umili, vrem revanşa”, a ameninţat Kevin Thompson. „Eşecul din tur ne-a rănit mândria”, a completat tehnicianul Walter Smith.

LIGA I

URZICENI - CRAIOVA ..............3-2

Marcatori: S. Frunză (26 şi 59), Bilaşco (90+2) / M. Costea (54), Wobay (69)

URZICENI: Arlauskis 5 - Maftei 5, Galamaz 5, B. Fernandes 6 (48, E. Nicu 5), Brandan 6 - D. Varga 6, S. Frunză 8 (83, Onofraş), T. Bălan 7, Ricardo 6, I. Apostol 5 - Dănălache 5 (76, Bilaşco). Antrenor: Dan Petrescu

CRAIOVA: Merlier 5 - Bădoi 5, V. Găman 4, Mitchell 4, D. Stoica 5, Rose 4 (46, Wobay 7) - Şoavă 5, Bărboianu 4 (46, Trică 7), Dilevski 5 (65, Dina 6) - M. Costea 7, Fl. Costea 5. Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: „Tineretului” - Urziceni; Spectatori: 2.000; Arbitri: O. Oriekov 7 - O. Voitiuk 7, O. Plujnik 7 (toţi din Ucraina)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 21 minute
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 57 minute
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum 18 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum o ora
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 57 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 41 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°