Ovidiu şi Roxana se iubesc, deşi nu s-au văzut niciodată. El e orb din naştere, ea a orbit acum cinci ani. În 2007, Roxana avea 17 ani. Să orbeşti la 17 ani! Imaginaţi-vă, doar, cititorilor, imaginaţi-vă! Dar lasă, Roxana, lasă, că Dumnezeu e sus şi vede! Urmează cronica celei mai frumoase poveşti din acest Bucureşti urât.

Prima dată o văd pe Roxana. Este o fată subţire, dacă aş invita-o la dans ar trebui să o ţin strâns, strâns, să nu zboare în timpul dansului! Mă uit bine la ea şi pentru prima oară în viaţa mea mă bucur că am libertatea simplă de a vedea. Mă uit bine, nu vreau să ratez nimic! Îi tremură uşor glezna când păşeşte, aşa, la braţul lui Ovidiu. Ce fată e Roxana! Are o sensibilitate complicată, se vede. Ovidiu, dimpotrivă, are o corpolenţă fermecătoare, e rotund ca un zâmbet şi foarte hotărât. Dacă ar vrea el, ar muta munţii din loc! Toată lumea din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă poate să îi întâlnească pe aceşti doi tineri, întâmplător, braţ la braţ pe stradă. Ai zice că e promenada unui cavaler cu o ducesă căreia abia i-a trecut adolescenţa. Dar povestea nu e aşa. Aşa, încet, merg cei orbi.

CUCU MIC

Ovidiu se uită la noi şi nu înţelegem cum ochii aceştia nu văd şi nu au văzut niciodată. Sunt ca ai mei, ca ai Ancăi, poate chiar mai blânzi. Are o privire de ridică omul de jos. Ovidiu e ceea ce se cheamă un băiat de treabă. Îşi desfăşoară bastonul, are rapiditatea unui expert în prestidigitaţie. „Ia zi, măi, Ovidiule!". Şi zice Ovidiu. Tot zice! S-a născut nevăzător. Suferă de o boală care, ca toate bolile, în dicţionarele medicale ale lumii are un nume complicat, pe care nu are sens să îl numim într-o gazetă. De aceeaşi boală suferă şi fratele său, mai mic decât el. I-au studiat şi nişte canadieni, nu mai întâlniseră ca din două persoane văzătoare să se nască doi fii nevăzători cu problema asta a lor! Numele lui Ovidiu este Cucu, i