Mesajul a fost trimis. Multumesc!

KPMG a ieşit la vânătoare de talente

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 iunie 2008 ·

Firma situată pe primul loc în Top Capital 100 cele mai bune companii pentru care să lucrezi face anul acesta 150 de angajări. Sursa: KPMG

Cel mai apreciat angajator din România caută persoane entuziaste, creative, dornice de afirmare şi care sunt capabile, în orice moment, să găsească soluţii chiar şi unor probleme cu care nu s-au mai confruntat.

Pentru 2008, datorită extinderii reţelei de birouri KPMG din România, numărul tinerilor recrutaţi va fi de 150. Pe lângă proaspăt absolvenţi, multinaţionala continuă să atragă talente şi din rândul profesioniştilor. „Numărul specialiştilor angajaţi anual urmă reşte trendul ascendent al activităţii desfăşurate de KPMG“, spune Daniela Briceag, HR manager al companiei de consultanţă şi audit KPMG.

Tinerii absolvenţi sunt angajaţi pe nivel de „assistant“ în departamentele de „audit“, „tax“ (fiscalitate) şi „advisory“ (consultanţă), iar pentru specialişti poziţiile obţinute depind de experienţa lor profesională şi de ce sunt în stare să facă, putând începe de la nivel de senior sau chiar de manager.

„Se remarcă tendinţa de creştere a interesului candidaţilor pentru posturile din departamentul de «advisory». Este o consecinţă firească a dezvoltării mediului de afaceri din România şi a complexităţii tranzacţiilor“, explică Daniela Briceag.

Centre de evaluare

Procedura de selecţie pentru tinerii absolvenţi se bazează pe centre de evaluare, care reunesc grupe de candidaţi, pentru o întreagă zi, la sediul KPMG din Bucureşti. Într-o astfel de zi, programul candidatului este foarte intens. Practic, se încearcă acoperirea unei game variate de metode de testare: de la verificarea cunoştinţelor de limbi străine până la exerciţii complexe de grup, unde aplicanţii sunt puşi să simuleze o întâlnire frecventă din mediul de afaceri. Evident, se trece şi printr- un i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cioloș: Aderarea României la Schengen nu este un subiect închis

Wall-Street.ro acum 4 ore
Aderarea României la spaţiul Schengen nu este un subiect închis, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis poate să îl redeschidă curând, punându-l pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare, a afirmat europarlamentarul Dacian Ciol

Comisia Europeană își menține propunerea de înghețare a fondurilor europene pentru Ungaria

Adevarul acum 30 minute
Comisia Europeană şi-a menţinut vineri propunerea de îngheţare a unor fonduri europene ce revin Ungariei, considerând, după o nouă evaluare, drept insuficiente ultimele reforme adoptate de guvernul condus de Viktor Orban în materie de stat de drept.

Cod galben de ceaţă densă pentru zone şi localităţi din 16 judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti

G4Media acum 25 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri seara mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă pentru zone şi localităţi din 16 judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, valabile până la ora 0:00, relatează Agerpres. Potrivit me

Cutremur produs, vineri după-amiază, în zona Vrancea. Seismul a fost resimțit în mai multe orașe

Gandul acum o ora
Un cutremur s-a produs vineri după-amiază, în zona Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la ora 17:36 și a avut magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter, la adâncimea de

Femeie din Vaslui bătută cu bestialitate din cauza unui schimb de tămâie. Agresorul credea că face vrăji

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 85 de ani a fost bătută cu bestialitate de un bărbat de 33 de ani în propria casă din comuna Poienești, Vaslui, marți, 6 decembrie. Agresorul era beat și a vrut să se răzbune pentru că mama sa a făcut schimb de tămâie cu bătrân

Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, se va adresa plenului reunit al Legislativului român pe data de 19 decembrie

Ziarul de Iasi acum o ora
Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola efectuează o vizită de lucru în România, în perioada 19-20 decembrie. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, vineri, ca oficialul european să se adreseze parlamen

Vladimir Putin: „Orice țară care va ataca Rusia cu arme nucleare va fi ștearsă de pe fața Pământului”

Gandul acum 4 ore
Președintele Vladimir Putin a promis că orice țară care va îndrăzni să atace Rusia cu arme nucleare va fi „ștearsă de pe fața pământului”, scrie Sky News. Vladimir Putin a afirmat că Rusia nu are mandat pentru a lansa un prim atac nuclear preventiv,

SUA acordă Ucrainei un nou ajutor, în valoare de 275 de milioane de dolari, care ”să-i stimuleze” apărarea antiaeriană împotriva dronelor

News.ro acum 42 minute
Statele Unite urmează să trimită Ucrainei un nou ajutor - în valoare de 275 de milioane de dolari - care ”să-i stimuleze” apărarea mai ales împotriva dronelor, anunţă vineri Casa Albă, relatează AFP. ”Un nou ajutor militar, în valoare de 275 de mili

Croaţia va cumpăra sistemul francez de apărare aeriană Mistral pentru 72 de milioane de euro

Ziare.com acum 26 minute
Guvernul Croaţiei a anunţat vineri că va cumpăra sistemul francez de apărare aeriană Mistral pentru 72 de milioane de euro (75,84 milioane de dolari) ca parte a eforturilor membrilor NATO de a-şi moderniza forţele aeriene, relatează Reuters. Decizia

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, chemat în țară pentru consultări după eșecul Schengen. Urmează demiterea?

NapocaNews acum 6 ore
Urmează demiterea? Ministerul Afacerilor Externe informează că, având în vedere poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din disp

Vremea

București
acum

vin.

5°/10°
sâm.

7°/13°
dum.

8°/15°
lun.

5°/8°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

5°/12°
dum.

5°/15°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

8°/13°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/17°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

3°/8°
sâm.

7°/11°
dum.

2°/9°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

11°/14°
dum.

3°/13°
lun.

0°/2°

Editoriale