Poate ajunge reprezentativa de fotbal a României mai jos de atât? Întrucât pe destule uliţe ale satului global patriotismul a ajuns să fie direct proporţional cu ataşamentul faţă de echipa naţională, indiferent dacă aceasta zburdă sau se târăşte, suntem ispitiţi să negăm. Sursa: EVZ
Dar asta ar însemna un verdict dat în pripă, ţinând cont de faptul că mâine mai jucăm un amical, cu Honduras, o echipă calificată la Cupa Mondială, al cărei turneu final începe săptămâna viitoare fără noi.
Se impune o recapitulare: nu mai batem pe nimeni, relaţiile de joc sunt inexistente, gafează chiar şi puţinii „stranieri” de nădejde aduşi la lot, campionatul intern a fost câştigat de o echipă care nu poate furniza titulari la naţională şi, în general, la nicio naţională, cel mai valoros fotbalist e suspendat, iar când îi va trece, va rămâne, oricum, neconvocat de actualul selecţioner.
Ca amănunte de culoare, adăugaţi că Federaţia Română de Fotbal a abandonat un brand asociat perioadelor de succes, galbenul, în favoarea unei cromatici impuse de sponsor (culmea, miercuri, când trebuia să jucăm în roşu fiindcă Macedonia era în alb, am revenit la galben de nu se mai deosebea om de persoană!).
Nu în ultimul rând, nu se mai repede nimeni să cumpere drepturile de televizare ale meciurilor naţionalei, aşa că aceasta a ajuns să se vadă la un post de nişă fără acoperire naţională, de unde şi o audienţă pe care o poate întrece orice post muzical care alternează folclorul cu manelele.
Ţinut în braţe de federalul Lupescu, cel care i-ar prelungi contractul selecţionerului pe motiv că acesta din urmă e pasionat de fotbal (?!), Răzvan Lucescu e o mare dezamăgire. Când spune „orice aş face, nu ne iese!”, micul Lucescu se descalifică. Aşa cum a făcut-o şi când a mărturisit că ştia de la tatăl său că urma să ia bătaie de la Ucraina cu complicita
