Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2011 nu este un an bun pentru arbitrajul comercial

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 4 august 2011 ·

Oamenii de afaceri braşoveni preferă, se pare, să îşi judece litigiile comerciale la Tribunal, în locul unei instanţe specializate, pierzând astfel timp şi bani

Ionuţ Schiau (foto), preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, a declarat, ieri, că „anul 2011 nu este unul bun pentru arbitraj”. „Dacă anii trecuţi am avuit câte 70 de cazuri pe an, în prima jumătate a acestui an am avut doar 16 cazuri la arbitraj, adică foarte puţin”, a explicat Schiau. Potrivit acestuia, de la înfiinţare şi până în prezent, Curtea de Arbitraj Comercial de la Braşov a judecat 592 de cazuri, toate fiind soluţionate cu succes.

Sursa citată a explicat scăderea numărului de cazuri de arbitraj prin faptul că firmele nu sunt consiliate foarte bine din punctul de vedere al încheierii contractelor comerciale. „Avocaţii preferă procesele de întindere, desfăşurate în instanţă, pentru că onorariile sunt mai mari şi pentru că în cazul în care o zbârcesc la prima instanţă au mai multe posibilităţi de atac”, a mai spus Schiau.

Soluţionare doar

în cinci luni

Schiau a făcut apel la oamenii de afaceri braşoveni pentru a introduce în contractele comerciale posibilitatea judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov. El a explicat că aceştia ar avea mai multe avantaje decât în cazul judecării litigiilor la tribunal, printre acestea numărându-se soluţionarea destul de rapidă a acestora, în cel mult cinci luni de la data constituirii tribunalului arbitral, precum şi faptul că litigiul este judecat de „profesionişti specializaţi în arbitraj, cu o excelentă reputaţie, imparţiali şi independenţi, aleşi de părţi”.

Cheltuielile arbitrale sunt mult reduse

Alte avantaje ar fi că cheltuielile arbitrale sunt mult reduse faţă de cheltuielile de judec

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 9 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°