Un stelist din tată-n fiu (că tot se poartă dinastiile) mi-a spus cu săptămâni în urmă, când am văzut ultima oară meciul din liga noastră de fotbal: „Steaua va câştiga primul meci abia după alegeri“.
Nu l-am crezut, deşi argumentul lui era inatacabil: „Noi, steliştii, ne rugăm lui Dumnezeu să nu intre Becali în parlament. Şi, cum tot capitalul lui electoral e legat de victoriile Stelei, tragem cu dinţii de egaluri. N-avem noi chiar inima aia să-i urăm să piardă“. Las la o parte invocarea lui Dumnezeu, care e în cel mai pur spirit becalian, şi-l întreb pe stelist: „Dar de ce-i vreţi omului răul?“ Îmi răspunde: „Din cauza răului pe care ni-l face el“. Când avea loc discuţia, Steaua tocmai se afla în pragul unor meciuri decisive şi dese. Mai trece ceva timp şi, după şapte eşecuri şi semieşecuri, pleacă Lăcă, vine Dorinel. Ei, îmi zic în sinea mea, acum măcar de ochii lumii o să câştige şi amărâţii ăştia un meci, fie şi pe la Buzău, unde echipei locale îi e strict interzis să câştige. Uitam şi de egaluri, şi că Lăcă era iubit de stelişti, cărora nu le mai rămânea decât să se răzbune. Aşa că au mai urmat cinci meciuri nulissime.
În condiţiile în care toate echipele din ligă pun umărul pentru Steaua, mare trebuie să fie becalofobia pentru ca vedetele din Ghencea s-o ţină tot din nulă-n nulă. Cum, adică, pun umărul? Aşteptaţi să vă explic. Ca nu cumva să piardă Steaua din urmă plutonul, cu egalurile ei egale între ele, toate celelalte pierd. Nu vi se pare suspect? Dinamo la Braşov, CFR la Târgu-Jiu. Mai prudentă, şi ca să nu-i iasă vorbe, Rapid se mulţumeşte cu un egal în Giuleşti. Şi, ca să nu se considere blaturi, punctele sunt date pierdute pe bune. Dinamo se duce sub Tâmpa cu crampoane de primăvară. Braşovenii le oferă un stadion numai bun de hochei pe zăpadă. Un sport nou-nouţ, pentru care Rednic nu era pregătit sufleteşte. CFR cu alibiul lui: n
