Intoleranţă, închisori comuniste, delaţiuni, crime exploatate la maximum de presă. O scurtă istorie a comunităţii gay autohtone schiţează petele negre pe care le putem vedea şi astăzi, de fiecare dată când subiectul este readus în agenda opiniei publice.
„Eu sunt împotriva discriminării. În Europa, foarte multe ţări acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de acelaşi sex. Până la sfârşitul sesiunii parlamentare voi înainta acest proiect de lege“. Când Remus Cernea, deputat intrat în Parlamentul României, anul trecut, sub steagul PSD, a pronunţat aceste cuvinte, într-o conferinţă de presă la Constanţa, o dezbatere acidă a reapărut în opinia publică românească.
Periodic, cu precizia unui ceasornic bine setat, problema homosexualităţii este readusă în discuţie. În general, aceste reapariţii concid cu declaraţii poilitice (cum a fost cazul lui Cernea) sau prin celebrele deja parade anuale ale comunităţii gay din România. Şi, invariabil, aceste repuneri pe agenda publică divid opinia publică în două mari falii, aparent ireconciliabile: aşa-zişii toleranţi, cei care consideră că liberalizarea faţă de problema homosexualităţii ar însemna un pas înainte către deschiderea României, şi cei mai tradiţionalişti, apărători ai valorilor familiei tradiţionale şi duşmani înfocaţi a ceea ce ei numesc „o boală“.
În cele ce urmează, vă propunem o scurtă incursiune printr-o istorie alternativă a României. Departe de a fi exhaustiv, acest demers îşi propune, mai degrabă, o trecere în istorie a unor evenimente, din care putem observa modul în care România s-a situat, de-a lungul secolelor, în raport cu problema homosexualităţii. Concluziile preliminare sunt la fel de actuale şi astăzi. Citind câteva din evenimente
