Investiţia va fi finanţată prin Programul Operaţional Regional
Compania braşoveană Vectra Service, alături de companiile ieşene Huge Construct SRL şi prodial SRL au câştigat licitaţia privind realizarea celui mai mare proiect de investiţii din ultimii 20 de ani de la Agnita, „Reabilitarea şi modernizarea arterei principale a oraşului”.
Potrivit proiectului, până în luna octombrie 2011, termenul final de execuţie, trebuie refăcută întreaga structură a arterei principale, vor fi realizate trotuare moderne, cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, piste pentru biciclişti, iar numărul locurilor de parcare va fi dublat. Lucrările vor începe cu schimbarea reţelei de apă-canal şi vor continua cu modernizarea sistemului rutier.
Pentru a nu paraliza oraşul, lucrările se vor desfăşura pe tronsoane de 500 de metri. Ultimele lucrări vor fi cele de refacere a trotuarelor, spaţiilor verzi şi marcajelor rutiere. La licitaţie au participat 25 de firme, singure sau în asociere, care au depus zece oferte, din care numai două au fost selectate pentru a merge mai departe. După licitaţie, au fost depuse patru contestaţii, ultima fiind respinsă de Curtea de la Alba la sfârşitul lunii august.
Potrivit primarului oraşului, Radu Curcean, Agnita este cel de-al treilea oraş din ţară care îşi reabilitează drumurile prin Programul Operaţional Regional, însă este oraşul cu cel mai mare buget.
„După un lung drum de contestaţii, în sfârşit, în această lună (luna septembrie - n.r.), va fi dat şi ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia, de şase milioane de euro, înseamnă întreg bugetul Agnitei pe patru ani şi presupune reabilitarea a patru străzi - Mihai Viteazu, 1 Decembrie, Republicii şi Avram Iancu, cu o lungime totală de 4,55 de kilometri”, a spus Curcean. Investiţia va fi finanţată prin Programul Operaţional Regional
Compania braşove