Guvernul a anunţat, recent, două măsuri cu efecte directe în economia românească. Este vorba de creşterea salariului minim brut de la 800 de lei la 900 de lei şi de menţinerea CAS la acelaşi nivel, după ce anterior se vorbea de reducerea acestora cu 5%.
Andrea Schaechter, şefa delegaţiei FMI, a declarat,la Bucureşti, că scăderea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale promisă de Guvern nu este inclusă în bugetul pe 2014.
Cum văd întreprinzătorii aplicarea cele două măsuri anunţate de executiv?
• Petre Răcănel, vicepreşedintele Asociaţiei Patronale Surse Noi de Energie
“Cele două decizii vor avea un impact negative asupra economiei româneşti şi, în special, asupra IMM-urilor, deoarece vor stimula munca la negru. Tot mai mulţi patroni vor fi tentaţi să renunţe la cei cu carte de muncă şi să lucreze fără forme legale, evitând astfel să plătească taxele şi impozitele aferente. Chiar dacă salariul minim nu creşte foarte mult, pentru o mică afacere fiecare ban contează. Efectul imediat-scăderea încasărilor la buget”.
• Ion Roman, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Vrancea
“Angajatorul este prea împovărat de taxe şi impozite, iar dacă CAS-ul nu va fi redus, va fi un dezastru pentru micile afaceri, care supravieţuiesc cu greu. Orice taxă şi impozit care va creşte, va determina IMM-urile bune plătitoare să ascundă câte ceva fiindcă altfel nu se vor mai putea descurca. Şi asta din vina Guvernului care nu găseşte soluţii. Iar, o firmă care se respectă, creşte salariile fără să îi ceară Executivul asta”.
• Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România
“Creşterea salariului minim era o măsură necesară chiar dacă va avea impact negativ asupra performanţelor unor societăţi. Oamenii nu puteau fi ţinuţi pe retribuţii atât de mici, la limita subzistenţei. Cu toate acestea