•Doi batrani din comuna Cotnari sustin ca au fost batuti de politistii din Serviciul Transporturi Feroviare pentru a recunoaste un furt pe care nu l-au comis •Petru Bulau si Vasile Bazga au fost prinsi in camp langa un colac de cablu telefonic, ce fusese sustras de pe stalpi •Pentru a rezolva dosarul, ce figura cu autori necunoscuti, politistii au navalit peste cei doi batrani, i-au snopit din bataie si i-au pus sa recunoasca furtul
Pe data de 9 mai 2004, doi batrani din comuna Cotnari au trait o experienta de cosmar: Petru Bulau si Vasile Bazga, de 65, respectiv 74 de ani, au fost gasiti pe o parcela de teren, de pe raza comunei Cotnari, in imediata apropiere a unui colac de cablu telefonic. In acel moment, batranii au fost inconjurati de cinci persoane, care s-au recomandat a fi politisti. Respectivii nu s-au legitimat, ci au preferat, trecand peste varsta inaintata a celor doi, sa-i trateze ca pe niste veritabili infractori. Inainte ca Bulau si Bazga sa poata spune ceva, politistii au inceput sa-i loveasca peste cap si peste torace cu pumnii. Vazand ca nici unul dintre cei doi batrani nu-si recunoaste fapta, politistii au plusat, cerandu-le celor doi sa astepte sosirea unui criminalist, care sa filmeze suspectii langa colacii de cablu. "In acea zi, unchiul meu si Vasile Bazga, vecinul sau, au plecat de acasa pentru a vedea terenul ce urma sa fie insamantat cu porumb. Ghinionul lor a constat in faptul ca acel colac de cablu se afla la marginea tarlalei unchiului meu. Cred, insa, ca politistii ar fi trebuit sa se uite la batrani si sa-si dea seama ca nu sunt hoti", a declarat Corina Ionescu, nepoata lui Petru Bulau. Aceasta sustine ca unchiul sau a fost operat anul trecut, din cauza unei fracturi la sold, iar Vasile Bazga are cancer la prostata. Mai trebuie mentionat ca Bulau si Bazga au fost suspectati de furtul unei role de 1.800 de metri de ca